Interviu cu mine însumi: gânduri răzlețe la trei ani de preoție în diaspora

Pr.  Dr.Cezar Marksteiner-Ungureanu, Parohia Krems

Motto: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia … Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor” (I Tim 4,12; 14).

Poate i se pare cuiva că-i simplu. Nu e. Preoția și parohia în diaspora înseamnă asumarea responsabilității pentru „tot”: începând de la căutarea unui lăcaș de cult și achiziționarea celor de trebuință pentru slujire la organizarea primelor slujbe, însoțire de omilii, preotul înfruntă de la bun început provocări la care trebuie să găsească soluții. Este obligația lui.

Care sunt așteptările proaspătului cleric? În primul rând ca oamenii să se strângă în jurul lui cu scopul comun de a înființa un loc sfânt în care ortodocșii locului să aducă jertfă lui Dumnezeu. Preotul nu poate face singur o parohie; are nevoie de ajutoare. Apoi, preotul crește duhovnicește prin credincioși, iar credincioșii la rândul lor aprofundează cunoașterea lui Dumnezeu prin cuvântul și slujirea preotului.

Ce este o parohie? Parohia este o „capsulă” umplută cu har dumnezeiesc și „aruncată” pe pământ, spre folosul celor ce-o vor deschide. Parohia este un „hub” prin care ne „conectăm” la harul Sfintei Treimi. Parohia este un izvor din care trebuie să curgă neîncetat apa „binelui” și a „milostivirii”. Parohia este un loc de întâlnire al oamenilor, o oglindă a sinelui nostru, în care (ne) dăm pe față măsura cu care îi „suportăm” pe „frații de credință”. Parohia este locul în care ne naștem la viața în Hristos, locul în care îl dobândim pe Dumnezeu. În cele din urmă, comunitatea parohială este cea care ne însoțește pe ultimul drum, ne predă veșniciei lui Dumnezeu, și îi ajută, prin rugăciunile ei, pe cei trecuți în lumea cealaltă.

Care sunt „ustensilele” preotului? Sfânta Scriptură și Sfânta Liturghie. Preotul, la început, nu dispune de resurse financiare. Modul prin excelență prin care preotul dezvoltă parohia este lucrând lucrurile lui Dumnezeu, pogorând Împărăția lui Dumnezeu pe pământ și încercând să-i integreze pe oameni în această lucrare minunată. Parohia nu este nicidecum „afacerea” preotului, sau vreo „franciză” prin care se obține profit. Înființarea unei parohii se bazează pe jertfelnicia preotului, pe disponibilitatea lui ca, pe lângă serviciu și familie, să preia responsabilitatea și pentru mântuirea oamenilor încredințați lui spre slujire. O parohie câștigă un preot numai pentru că o familie renunță la o parte importantă de timp petrecută cu „tatăl” sau „soțul” ce acum este preot. Gândită strict în termeni afaceriști, o parohie n-ar ține mai mult de două duminici.

Cum este un preot la începuturile sale? Aș spune că entuziast și idealist. Este la început, nu cunoaște oamenii și doar succint realitățile pastorale. Prin urmare, el își dorește să aplice standarde înalte, idealiste, „patristice”, neintuind deloc faptul că „iconomia” are să-i fie regula pastorației. Gradul de jertfelnicie al unui slujitor este enorm, el pune suflet în tot ceea ce face pentru parohia sa. De aceea, poate cea mai importantă provocare a unui preot începător este să gestioneze momentele de „dezamăgire”. Adică, acele situații în care răspunsul unor membri ai comunității la implicarea lui totală nu este cel așteptat.

Cum sunt oamenii? De toate felurile, fără excepție. Se întâmplă ca după ani de zile să aflu că un om este supărat (și a abandonat parohia) din cauza neîndeplinirii unei așteptări de ordin strict personal. Importanți sunt însă credincioșii care doresc să constituie acel „nucleu” parohial: oamenii „rezistenți” la stres și diferitele zvonuri, „sfaturi”, tensiuni și calomnii care apar inevitabil în dinamica vieții parohiale. Observ cum, de-a lungul timpului, Dumnezeu rânduiește în fiecare parohie ajutoare pe măsură, astfel încât preotul să nu rămână niciodată singur. E uimitor! Într-un fel sau altul, Dumnezeu își are „aleșii” Lui, oriunde se întemeiază o parohie.

Care este relația dintre preot și comunitate? După cum deja am evidențiat mai sus, comunitatea de credincioși este indispensabilă pentru buna funcționare a parohiei. Nu cred în modelul potrivit căruia preotul e acea parte „activă” din parohie, care „învăță”, care „oferă”, iar comunitatea de credință cealaltă parte, „pasivă”, care este „învățată”, care „primește” informații. Într-adevăr, preotul „învață” (Input), dar în același timp el primește impulsuri de la comunitate (Output). Atât preotul, cât și credincioșii sunt într-o permanentă relație de „primire-dăruire”. Astfel, se pune problema calității interacționării dintre preot și credincioși, respectiv cea dintre credincioșii înșiși. Cred că marea miză a întemeierii unei parohii constă în calitatea ei morală și duhovnicească, care rezultă din interacțiune și comunicare. Sfânta Liturghie și Sfânta Scriptură sunt modelele desăvârșite de comunicare (de unde și substantivul „cuminecare”) și interacționare bazată pe disponibilitatea de slujire.

…va urma peste alți câțiva ani.