Parohia Bonn a organizat o colectă pentru copii săraci
Pr. Cătălin Preda, Bonn
De Sărbătorile de iarnă, credincioșii din Parohia „Sfinții Ștefan, Cassius și Florentius” din Bonn s-au gândit la modul în care ar putea veni în ajutorul celor mai sărmani, copiii fără părinți, care au nevoie de sprijin material și duhovnicesc, organizând o colectă în colaborare cu Centrul „Sfântul Spiridon”, „Fundaţia Sfântul Spiridon Vechi” şi Parohia „Sfântul Spiridon Vechi” din București.
ÎPS Serafim ne transmitea tuturor în Pastorala de Crăciun 2015 că „…Nimic nu-l caracterizează mai mult pe om ca religia sau credinţa în Dumnezeu. Toţi oamenii au nevoie de credinţă cum au nevoie de mâncare şi de băutură pentru ca să trăiască. Fără credinţa în Dumnezeu omul se denaturează, iar viaţa societăţii devine imposibilă. Dar, deşi credinţa este sădită în fiinţa noastră, ea trebuie totuşi cultivată prin educaţie încă de când suntem mici, pentru ca s-o conştientizăm tot mai mult şi s-o trăim în viaţa de zi cu zi.Dacă nu ne cunoaştem credinţa şi nu ne angajăm conştient în trăirea ei, credinţa moare în noi…. De aceea, vă pun la inimă şi vă rog pe toţi, preoţi şi părinţi, să vă îngrijiţi permanent de educaţia religioasă a copiilor, ştiind că toţi vom da seama înaintea lui Dumnezeu de felul în care i-am crescut. Tocmai de aceea, Sfântul Sinod al Biserici noastre a declarat anul 2016 ca an omagial al educaţiei religioase şi al tineretului…”
Într-un sens mai larg, mai ales în atmosfera sărbatorilor de iarnă, putem uşor spune că este de datoria noastră creştinească a tuturor să ne asumăm răspunderea şi pentru acei „fraţi ai Mei, prea mici”- cum îi numeşte Însuşi Mântuitorul, de care nu mai are cine să se îngrijească. Întăriţi parcă şi mai mult de cuvintele ierarhului de la începutul postului, credincioşii Parohiei Bonn şi-au dorit ca dragostea faţă de aproapele, faţă de cel flămand, însetat, străin, bolnav, să depăşească graniţele Bonnului şi să ajungă până „acasă” în România. În afară de proiectul Mitropoiei „Burse pentru copii săraci din Moldova”, proiect la care Parohia Bonn s-a alăturat încă de la început, gândul enoriaşilor a ajuns şi în capitală.
Pe lângă acea „mâncare şi băutură” absolut necesară supravieţuirii, pe lângă bucuria de a deschide şi ei un cadou de Crăciun, cei 90 de copii şi tineri abandonaţi, cu şi fără abilităţi, cu vârste cuprinse între 3-24 ani, adăpostiți la Centrul Sfântul Spiridon din Bucureşti în colaborare cu Fundaţia Sfântul Spiridon Vechi şi Parohia Sfântul Spiridon Vechi tot din Bucureşti (detalii în anexele 1 și 2) au primit şi ceea ce le va folosi poate toată viaţa: educaţie, exemplul de a fi aproape de cel ce are nevoie, valori morale. Bunul Dumnezeu să ude această sămânţă sădită în inimile acestor copii, mică poate cât un „bob de muştar”.
Câțiva enoriași de la Bonn ce s-au implicat direct în acest proiect au crecut la o casă de copii. Împărtășindu-ne emoțiile trăite de dânșii în momentul în care „au primit” un ajutor, am înțeles mai bine bucuria ce se citea în ochii lor acum, după ani, când „au dat” la rândul lor, o mână de ajutor copiilor săraci.”
Avem nădejde că micul nostru gest va da rod cândva!
„Împărăţia Cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa şi care este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui!” (Matei XIII,31-32)