Pastorală la Sfintele Paști, 2016

„Mergând învăţaţi toate neamurile…”

 „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Salutul pascal: „Hristos a înviat!” şi răspunsul „Adevărat a înviat!” cu care ne salutăm timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului, este cel mai frumos salut pe care ni-l putem adresa unii altora. El este de asemenea cea mai scurtă şi cuprinzătoare mărturisire de credinţă, pentru că Învierea Domnului stă în inima credinţei creştine. Dacă nu credem în Învierea Domnului, zadarnică este credinţa noastră, zice Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 15, 17). Rostind cu credinţă şi cu convingere „Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!”, inima noastră se umple de bucuria şi puterea Învierii lui Hristos. Niciodată ca la Paşti nu simţim atâta bucurie în suflet şi atâta dorinţă de viaţă! Până şi natura se bucură împreună cu oamenii de Învierea Domnului! „Cerul şi pământul să se veselească, pentru că a înviat Hristos ca un atotputernic…”, cântăm la slujbă în aceste zile de Praznic. Bucuria Paştilor se înnoieşte în sufletele noastre în fiecare duminică şi sărbătoare dacă participăm cu evlavie la Sfânta Liturghie şi de fiecare dată când ne rugăm, acasă, pe drum sau la lucru, aşa încât curajul nu ne va părăsi niciodată, oricât de grele ar fi încercările şi greutăţile prin care trecem. Dumnezeu ne scoate întotdeauna la lumină din toate încercările vieţii dacă credem în puterea Lui şi ne rugăm din inimă. În acest sens, Sf. Apostol Pavel zice: „De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum… ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare” (II Corinteni 4, 16).

Iubiţi credincioşi,

După ce a înviat din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi, precum şi altor fraţi (cf. I Corinteni 15, 6). Sfântul Evanghelist Matei relatează că Domnul s-a arătat celor 11 ucenici în Galileea şi le-a poruncit să meargă în toată lumea, să propovăduiască Evanghelia la toate neamurile şi să le boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, asigurându-i că va fi cu ei în toate zilele până la sfârşitul veacului. Apostolii au ascultat de porunca Domnului şi s-au răspândit în toată lumea, propovăduind Evanghelia, cuvânt care se traduce în românește prin „Vestea cea bună”.

În inima Evangheliei stă dragostea lui Dumnezeu pentru noi oamenii care a culminat cu moartea şi Învierea Domnului. Propovăduind ceea ce au auzit de la Învăţătorul lor, unii Apostoli au aşternut în scris o parte din învăţătura Domnului. Aşa au apărut cele patru Evanghelii, de la Matei, Marcu, Luca şi Ioan, precum şi epistolele care formează Noul Testament. Ceea ce nu s-a scris, s-a transmis pe cale orală şi face parte din Tradiţia Bisericii, care este mai cuprinzătoare decât Sfânta Scriptură. Căci aşa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „sunt şi multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25).  Astfel, în Sfânta Scriptură (Biblia) şi în Sfânta Tradiţie găsim toată învăţătura cu privire la voia lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Cine vrea să trăiască după voia lui Dumnezeu şi să se mântuiască este dator să cunoască atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfânta Tradiţie. Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Său pentru ca să-l citim mereu şi să ne hrănim cu El pentru că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).  Totuşi, nici Sfânta Scriptură, nici Sfânta Tradiţie nu pot fi înţelese după părerea fiecăruia, cum cred sectarii. Noi credincioşii ortodocşi credem că numai Biserica, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că este „stâlpul şi temelia adevărului” (I Timotei 3, 15), înţelege şi interpretează fără greşeală Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. De aceea, Biserica, prin slujitorii ei, are ca datorie permanentă propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi catehizaţia sau educaţia credincioşilor, începând cu copiii şi cu tinerii.

Fără un minim de educaţie religioasă nu înţelegem nimic din tainele credinţei şi putem cădea uşor în păcate grele care atrag asupra noastră nenumărate încercări şi suferinţe. Cum ştim prea bine, educaţia religioasă începe în familie. Familia creştină este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur (+407) „biserica cea mică”, pentru că în familie, aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos Se aduce jertfă pe masa Sfântului Altar, părinţii se jertfesc pentru creşterea şi educaţia copiilor lor.

Toţi părinţii vor să aibă copii sănătoşi şi buni. Dar pentru aceasta este necesar ca ei să dea copiilor exemplul vieţii lor de credinţă, împreunată cu rugăciune şi cu post, cu citirea Sfintei Scripturi şi a cărţilor duhovniceşti şi cu participarea regulată la Sfânta Liturghie. Copiii sunt icoana părinţilor. Ei fac tot ceea ce fac părinţii şi vor fi în viaţă cum au fost părinţii. Chiar dacă la o anumită vârstă tinerii pot trece prin anumite crize, acestea vor fi depăşite mai uşor dacă au primit de mici o educaţie sănătoasă.

Din păcate, cei mai mulţi părinţi şi naşi de botez nu se îngrijesc de educaţia religioasă a copiilor, respectiv a finilor lor, pentru că ei înşişi nu sunt oameni religioşi. Aceasta este o adevărată tragedie, cu urmări incalculabile pentru viitorul copiilor şi al familiei. Foarte adesea întâlnim părinţi şi naşi care nu răspund chemării preoţilor de a se spovedi şi de a participa la o minimă pregătire religioasă a Tainei Sfântului Botez. De asemenea şi în ce priveşte Taina Cununiei. Pregătirea pentru Botez şi Cununie ar trebui să se facă cu post şi cu rugăciune de toţi cei din familie pentru ca harul lui Dumnezeu să coboare din plin asupra celor ce  primesc aceste Sfinte Taine şi să-i însoţească toată viaţa. În schimb, pregătirea se reduce adeseori la ceea ce urmează după slujbă, şi anume la petrecere. Aceasta este o mare durere şi o nesocotire a Sfintelor Taine! De aceea astăzi trebuie să începem educaţia religioasă cu educaţia părinţilor, pentru ca aceştia la rândul lor să-i poată educa pe copii. Dar cum să-i educăm pe părinţi, dacă nu vin la biserică şi nu participă la sfintele slujbe? Cât de dificilă este misiunea unui preot care-şi pune sufletul pentru păstoriţii săi, iar aceştia, în marea lor majoritate, nu răspund la chemarea lui care este chemarea lui Hristos Însuşi! Nu poate fi o durere mai mare ca aceasta!

Totuşi noi nu ne pierdem nădejdea. Mântuitorul Însuşi ne încurajează, zicând „Nu te teme turmă mică pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia” (Matei 12, 32). Cei care vin la biserică, duminică de duminică, sunt cu adevărat o turmă mică. Bucuria noastră este mare pentru fiecare credincios care păşeşte pragul bisericii. Ne bucurăm mai ales de părinţii care vin cu copiii la Sfânta Liturghie, pentru care încercăm să organizăm în fiecare parohie o „Şcoală de duminică”, la care copiii să primească primele elemente de învăţătură creştină, să înveţe rugăciuni şi cântări bisericeşti. Cu tinerii, organizăm în multe parohii, programe cu conţinut religios, dar şi cultural şi naţional. Tot mai multe parohii organizează pentru credincioşi „Seri duhovniceşti” la care aceştia pun întrebări cu privire la învăţătura de credinţă şi la practica ei. Pelerinajele la Locurile Sfinte şi la mânăstiri din România se adeveresc a fi şi ele foarte folositoare pentru creşterea duhovnicească a credincioşilor.   

Datoria noastră de Părinţi duhovniceşti, nu ne îngăduie să-i uităm nici pe cei care nu vin la biserică. Pentru aceştia ne rugăm ca Dumnezeu să le aprindă în inimă dorul după Biserica Sa. „Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor. Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului”, zice Psalmistul David (Psalm 83, 1-2). Încercăm de asemenea pe cât ne stă în putinţă să avem o legătură, cel puţin prin telefon, cu cât mai mulţi credincioşi de pe raza parohiilor noastre. În această privinţă, Dumneavoastră, care sunteţi ataşaţi de Biserică, puteţi să faceţi o misiune foarte mare, îndemnând pe toţi cei pe care-i cunoaşteţi să vină duminica la Sfânta Liturghie. Sfântul Apostol Iacob zice: „Cel ce a întors pe un păcătos de la rătăcirea căi lui îşi va mântui sufletul de moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacob 5, 20).

Iubiţi credincioşi,

Făgăduinţa Mântuitorului Iisus Hristos că va fi cu cei ce cred în El, în toate zilele, până la sfârşitul veacului, se împlineşte prin aceea că El ne ocroteşte, ne inspiră, ne luminează şi ne ajută în tot ceea ce facem, dacă ne silim să trăim după voia Lui. Dacă trăim însă ca şi cei necredincioşi şi păcătuim fără să ne pocăim, Dumnezeu îşi retrage harul şi ocrotirea Sa de la noi. Prezenţa Mântuitorului Hristos în viaţa noastră o simţim însă cu deosebire atunci când ne rugăm, mai ales, în biserică, la Sfânta Liturghie, unde rugăciunea are cea mai mare putere. Dacă o boală sau un necaz ne încearcă, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne rugăm, să strigăm din inimă, cu pocăinţă, după ajutorul lui Dumnezeu. Şi să nu ne descurajăm dacă Dumnezeu nu ne împlineşte rugăciunea imediat şi după voia noastră, ci să stăruim în rugăciune şi să ne îndreptăm viaţa după poruncile Sale.

Dumnezeu ne răsplăteşte fiecăruia după credinţa pe care o are şi după osteneala de a trăi după voia Lui. Lucrul cel mai important când ne rugăm este ca atenţia noastră să fie concentrată la rugăciune, pentru ca mintea să poată coborî în inimă şi să devină una cu inima. Numai atunci ne rugăm cu adevărat, când mintea se uneşte cu inima şi simte căldura harului care sălăşluieşte în inimă. De aceea rugăciunile şi slujbele Bisericii noastre sunt mistice, se adresează inimii pentru că inima este centrul vieţii omului unde se recapitulează ca într-un focar toate puterile noastre psihice şi fizice şi unde sălăşluieşte harul Sfântului Duh de la Botezul nostru.

Şcoala Bisericii este şcoala rugăciunii. Numai cine se roagă cu adevărat, îl simte pe Dumnezeu apropiat, se simte una cu El! De nimic nu avem mai multă nevoie în viaţă ca de rugăciune. Să ne rugăm mult şi rugăciunea ne va învăţa totul!

Mă rog Mântuitorul Hristos înviat a treia zi, să petreceţi Sfintele Sărbători cu pace şi cu bucurie, să vă binecuvânteze şi să vă dăruiască sănătate şi toate cele de folos pentru mântuire.

Hristos a înviat!     

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

  Serafim

Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului

Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord