Pastorală Paști 2002

Înnoirea vieţii liturgice

“Luaţi mâncaţi, acesta este trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”.

(Din Sf. Liturghie)

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: “Luaţi mâncaţi, acesta este trupul Meu…” şi “Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…” le auzim la fiecare Sf. Liturghie, şi anume la momentul culminant al acesteia, când pâinea şi vinul de pe masa Sf. Altar devin prin rugăciunea preotului şi a credincioşilor adunaţi în biserică, Trupul şi Sângele lui Hristos, Cel mort şi înviat pentru mântuirea lumii. Prin aceste cuvinte, Domnul ne invită pe toţi, ca oarecând pe Sf. Apostoli, la cina Sa, pentru ca să ne hrănim cu o mâncare şi cu o băutură deosebite, care ne dau garanţia vieţii veşnice. “Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”, ne asigură Domnul în Evanghelia de la Ioan (6, 54).

Mântuitorul a instituit această mare Taină a Trupului şi Sângelui Său, care în limba greacă se numeşte Euharistie, în Joia dinaintea Sfintelor Sale Patimi, când a luat pentru ultima dată cina împreună cu ucenicii Săi. Ştiind că a sosit vremea să plece din această lume şi să se întoarcă la Tatăl, Domnul a instituit acum la “Cina cea de taină”, Taina Euharistiei, în care El se dă pe Sine ca mâncare şi băutură, sub forma pâinii şi a vinului, rămânând astfel cu cei credincioşi până la sfârşitul veacului.

Euharistia sau Dumnezeiasca Liturghie, cum o numim noi până astăzi, a devenit din primele zile ale creştinismului centrul cultului creştin. Ea este jerfa prin excelenţă a creştinilor, o “jertfă duhovnicească şi fără de sânge”, care a înlocuit jertfele sângeroase ale Vechiului Testament. Cartea Faptele Apostolilor ne spune că primii creştini “stăruiau în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (2, 42) şi că “inima şi sufletul mulţimii celor care au crezut în Hristos erau una” (4, 32). Deşi înălţat la ceruri, Hristos continuă să fie cu cei credincioşi nu numai duhovniceşte în toată vremea şi în tot locul, ci şi sub forma pâinii şi a vinului euharistic cu care aceştia se împărtăşeau, mai ales în ziua duminicii, când se adunau împreună pentru a-şi aminti de moartea şi învierea lui Hristos. Sf. Liturghie a rămas aceeaşi în conţinutul şi semnificaţia ei până astăzi. Ea este esenţial cină sau agapă, adică masă a dragostei în cursul căreia episcopul sau în lipsa lui preotul, împreună cu credincioşii, aduc ofrandă de pâine şi vin, elemente esenţiale ale vieţii, care devin prin rugăciune Trupul şi Sângele lui Hristos. În cadrul Sf. Liturghii facem pomenire de toate faptele mântuitoare ale Domnului, începând cu naşterea Sa la Betleem şi propovăduirea Evangheliei, până la moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer. Liturghia este deci, marele memorial al vieţii şi activităţii mesianice a Domnului la care, participând cu credinţă, devenim contemporanii lui Hristos şi ne împărtăşim de roadele Jertfei Sale mântuitoare. Punctul culminant al Sf. Liturghii îl constituie împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, care ne uneşte cu El şi întreolaltă încât face din noi cei mulţi un singur trup, Trupul lui Hristos, care este Biserica Sa. Aşa precum soţul şi soţia devin prin cununie un singur trup, tot astfel şi cei credincioşi care se împărtăşesc cu Hristos devin un singur trup cu El.

Cineva a zis, cu multă dreptate: creştinismul este o masă, o invitaţie permanentă la cină. S-a spus, de asemenea, că omul este ceea ce mănâncă. Dacă ne hrănim mereu cu Trupul şi Sângele lui Hristos, devenim, încetul cu încetul, asemenea Lui, ne asemănăm tot mai mult cu El. Dragostea noastră pentru Dumnezeu va creşte întru noi, încât ne vom simţi una cu Hristos, vom avea “gândul şi simţirea lui Hristos” (I Cor. 2, 5; Filip. 2, 4) şi vom putea spune ca Sf. Apostol Pavel: “nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20). Iată minunea pe care o realizează participarea cu evlavie la Sf. Liturghie şi împărtăşirea deasă, regulată cu Sf. Taine.

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Am amintit că primii creştini “stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii (adică în slujirea Sf. Liturghii) şi în rugăciuni” (Fap. Ap. 2, 42; 4, 32). Credinţa creştină se manifesta deci, în primul rând prin participarea regulată la Sf. Liturghie, în cadrul căreia credincioşii ascultau Cuvântul lui Dumnezeu, se rugau îndelung şi se împărtăşeau cu Sf. Taine. Comuniunea cu Hristos şi întreolaltă realizată de rugăciunea în comun şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, era atât de mare încât între cei credincioşi nu exista nici o diferenţă, nici o dezbinare, ci toţi aveau un singur suflet şi o singură inimă. Ne întrebăm: De ce oare astăzi creştinii nu mai au un singur suflet şi o singură inimă? Răspunsul este simplu: pentru că credinţa s-a împuţinat, dragostea multora s-a răcit, iar râvna pentru cele sfinte a dispărut. “Dumnezeul” omului modern este mai degrabă banul şi plăcerea egoistă, care îl transformă în sclav al păcatului.

Însă păcatul se răzbună şi atrage asupra noastră o mulţime de suferinţe, de încercări şi de necazuri. Doar acestea îi mai ţin pe mulţi într-o legătură oarecare cu Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul. Până şi Sf. Liturghie care este Taina unităţii noastre în Hristos, nu mai este înţeleasă şi trăită ca atare. Mai întâi trebuie să spunem cu durere că nici 2 % din credincioşii noştri nu participă regulat la Sf. Liturghie, deşi în ultimii ani constatăm o creştere simţitoare a celor ce vin duminică de duminică la biserică. Dar şi dintre cei care participă regulat la Sf. Liturghie, mulţi vin după citirea Apostolului şi a Evangheliei, şi, mai ales, extrem de puţini sau chiar nici unul nu vine pregătit pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului. Atunci, ce putere transformatoare mai poate avea pentru noi Sf. Liturghie, dacă o golim de sensul însuşi al ei, care este ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi împărtăşirea cu Sf. Taine ale lui Hristos. Nimeni nu merge la o cină fără să guste din bucatele ce-i sunt puse înainte, căci ar însemna să jignească profund pe cel ce l-a invitat. Or, iată, Hristos ne invită pe toţi la Cina Sa şi nici unul nu se apropie. Iar dacă nu gustăm din Cina Domnului, dacă nu ne împărtăşim cât mai des cu Trupul şi Sângele Său, cum mai putem fi una cu El şi una întreolaltă?

 

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Gândul cu care vă scriu aceste rânduri este acela de a vă îndemna părinteşte la înnoirea vieţii liturgice în toate parohiile noastre, de care depinde unitatea noastră în Hristos şi mântuirea sufletului, dar şi ajutorul lui Dumnezeu în greutăţile şi nevoile vieţii. Pentru aceasta este necesar ca în biserică toţi credincioşii să se simtă împreună slujitori cu preotul şi să ia parte activă la săvârşirea Sf. Liturghii. În biserică, nimeni nu este spectator, ci fiecare este implicat în slujire, cântând sau urmărind cu cea mai marea atenţie desfăşurarea Sf. Liturghii. De aceea, trebuie să evităm orice mişcare şi orice zgomot, pentru a ne putea concentra la rugăciune.

Căci rugăciunea trebuie să angajeze deodată şi mintea şi inima noastră. Dar înnoirea vieţii liturgice constă mai cu seamă în pregătirea noastră pentru a ne împărtăşi cât mai des, chiar regulat cu Sf. Taine. Aceasta înseamnă să avem o credinţă vie, să ne rugăm zilnic şi să postim după putere şi mai ales să trăim în dragoste unii cu alţii, săvârşind întotdeauna binele. Păcatele care ne opresc de la Sf. Împărtăşanie sunt: lepădarea de Hristos, crima (inclusiv avortul), desfrâul, asuprirea semenilor şi ura împotriva aproapelui. Pentru aceasta este necesară spovedania şi pocăinţa, inclusiv oprirea pentru o vreme de la Sf. Taine, după sfatul duhovnicului. Dacă nu avem astfel de păcate, să îndrăznim să ne apropiem, cu binecuvântarea preotului, cât mai des de Sf. Taine! Desigur, nimeni nu este fără de păcat. Dar nu putem aştepta să fim cu totul fără de păcat pentru a ne împărtăşi, căci atunci nu ne-am mai împărtăşi niciodată. Or, Hristos a venit tocmai pentru cei păcătoşi. “Căci nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”- Să nu uităm că Sf. Împărtăşanie o luăm “spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Aşadar, ni se iartă păcatele şi prin împărtăşirea cu Sf. Taine. Dar Sf. Împărtăşanie ne ajută mai ales în lupta noastră pentru despătimire şi sfinţire a vieţii şi ne uneşte unii cu alţii. Astfel, fiecare parohie devine o familie de credincioşi uniţi cu Hristos şi uniţi întreolaltă, care dau mărturie lumii despre viaţa cea nouă, la care am fost chemaţi prin Învierea Domnului.

Punându-vă la inimă aceste sfaturi părinteşti, cu nădejdea că le veţi urma fiecare după putere, vă binecuvintez pe toţi în numele Domnului, care a biruit moartea prin Învierea Sa, şi vă doresc tuturor să petreceţi aceste Sfinte Sărbători cu bucurie şi cu pace.

Hristos a înviat! şi Sărbători fericite!

Al vostru, de tot binele doritor şi pururea rugător către Hristos Domnul Cel înviat,

 

 SERAFIM

Arhiepiscop şi Mitropolit