Pastorală Crăciun 2002

Familia creştină

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24)

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

În tradiţia occidentală, sărbătoarea Naşterii Domnului este cu deosebire o sărbătoare a familiei. De Crăciun, familia se adună la casa părintească pentru a petrece împreună: părinţi, copii, nepoţi şi rudenii. Cu acest prilej se fac cadouri întru amintirea darurilor aduse de magi, se cântă în jurul peşterii cu pruncul Iisus şi al bradului de Crăciun, se urează sănătate şi mulţi ani. Toţi se bucură de reîntâlnire şi de petrecerea împreună. Cei credincioşi, care n-au uitat semnificaţia primordială a întâlnirii de Crăciun, participă la slujba din noaptea sau din ziua Praznicului. Astfel, Naşterea Domnului este sărbătorită atât în cadrul restrâns al familiei cât şi cadrul larg al Bisericii.

Această tradiţie, răspândită şi printre românii ortodocşi, ne dă prilejul să medităm astăzi asupra importanţei familiei în viaţa societăţii şi a Bisericii. Fără îndoială, familia este cea mai veche şi cea mai sacră instituţie pe care o cunoaşte omenirea. Ea se află la originea neamului omenesc şi este izvorul prin care acesta se perpetuează neîncetat. Dintru început, Dumnezeu a creat pe om ca bărbat şi ca femeie, poruncindu-le: „Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facere 1, 27-28). Mântuitorul Iisus Hristos a participat împreună cu Maica Domnului la nunta din Cana Galileii, binecuvântând pe miri şi împlinind aici cea dintâi minune: transformarea apei în vin. Prin aceasta El a sfinţit nunta şi a făcut din ea o Taină a Bisericii Sale. Sf. Ap. Pavel reluând textul din Facere 2, 4: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup”,adaugă „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni, 5, 32). Înţelegem de aici , că pentru a fi desăvârşită, căsătoria trebuie să se facă în Hristos şi în Biserică. Numai cununia la Biserică legitimează şi pecetluieşte legătura conjugală dintre un bărbat şi o femeie şi îi introduce pe miri în taina lui Hristos care binecuvintează familia şi pe copiii care se nasc din ea. De aceea, căsătoria civilă, fără a fi urmată de cea religioasă, rămâne cu totul insuficientă, reducându-se la o unire pur naturală, lipsită de darul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Se înţelege de la sine că cei ce trăiesc necununaţi la Biserică nu pot fi primiţi la Taina Euharistiei, adică la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

De asemenea, trebuie să spunem că dintru începutul făpturii căsătoria a fost unică. Dumnezeu a făcut bărbat şi femeie. Iar „ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”, zice Sfânta Scriptură (Marcu 10, 9). Numai datorită păcatului a apărut poligamia şi divorţul pe care Mântuitorul îl repudiază zicând: „Oricine-şi lasă femeia şi ia alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce o ia pe cea lăsată de bărbat, adulter săvârşeşte” (Luca 16, 18). Totuşi, Biserica Ortodoxă, ţinând seama de neputinţa omenească, admite, prin pogorământ, cununia a doua. Aceasta nu se poate face însă decât cu dezlegarea episcopului, care rânduie o vreme de pocăinţă pentru cel divorţat. De altfel, slujba celei de-a doua Cununii are ea însăşi un caracter penitenţial, de iertarea păcatelor pentru mirii care „neputând purta zăduful şi greutatea zilei şi aprinderea trupească, vin împreună la primirea nunţii a doua”.

Dumnezeu a lăsat căsătoria pentru perpetuarea şi înmulţirea neamului omenesc (Facere 1, 28). Naşterea de copii este, aşadar, un scop fundamental al căsătoriei. Copii sunt un dar al lui Dumnezeu atât pentru părinţi cât şi pentru societate. Sfânta Scriptură fericeşte pe omul care-şi umple casa de copii (Psalm 126, 5). Cei mai în vârstă ne amintim cu drag de vremurile de altă dată, când casele oamenilor şi satele erau pline de copii. Câtă intensitate de viaţă, câtă bucurie…! Astăzi ne lipseşte viaţa, ca şi bucuria pentru că s-au împuţinat copiii! Ceea ce înseamnă, de asemenea, un pericol pentru societate care îmbătrâneşte fără speranţă de viaţă. Unul din marii duhovnici ai neamului nostru, Părintele Arsenie Boca (+ 1989), era necruţător cu părinţii care împiedicau naşterea de copii, limitându-se la unul sau doi copii. În cartea sa „Cărarea Împărăţiei”, Părintele Arsenie arată ce consecinţe dramatice au asupra sănătăţii soţiei şi soţului împiedicarea naşterii de copii sau avortul, care este o crimă şi un atentat la planul lui Dumnezeu în legătură cu lumea pe care El a creat-o şi o proniază. De asemenea, aceste păcate au consecinţe grave în viaţa de familie ca şi în viaţa copiilor care au fost totuşi aduşi pe lume.

Un alt păcat greu care distruge unitatea familiei este adulterul, atât de răspândit în lumea de astăzi. Gravitatea acestui păcat se vede şi din faptul că două din cele zece porunci se referă la el, şi anume porunca a şaptea: „Să nu desfrânezi” şi porunca a zecea: Să nu pofteşti femeia aproapelui tău şi să nu doreşti casa aproapelui tău…” Nu este deci de mirare că asupra părinţilor şi copiilor vin atâtea suferinţe şi încercări care nu pot fi depăşite decât prin pocăinţă, prin rugăciune şi post şi cu ajutorul Bisericii.

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Sf. Ioan Gură de Aur numeşte familia creştină „biserica cea mică”. Căci în familie se cultivă credinţa, dragostea, rugăciunea, smerenia, ascultarea şi toate celelalte virtuţi evanghelice. Acelaşi sfânt îi îndeamnă pe părinţi să se roage acasă împreună cu copiii, crescându-i în frica lui Dumnezeu şi în ascultare de poruncile Lui. Exemplul părinţilor este, fără îndoială, cel mai preţios dascăl pentru copii. Dacă în familie domneşte o atmosferă de credinţă, de armonie şi de dragoste, cu siguranţă că şi copiii vor urma, mai târziu, exemplul părinţilor. Dar copiii pot fi adeseori, ei înşişi, dascăli pentru părinţii lor. Căci fiind nevinovaţi au o mai mare aplecare spre credinţă, spre rugăciune şi spre cele bune. În România, se întâmplă astăzi ca părinţii să fie catehizaţi de copii, să fie îndemnaţi la rugăciune şi post ca şi la frecventarea bisericii.

În lumea noastră, tot mai dezorientată spiritual, în care valorile morale sunt călcate în picioare fără cel mai mic scrupul, slujitorii Bisericii trebuie să-şi îndrepte toată atenţia asupra familiei, începând cu pregătirea tinerilor pentru Taina Cununiei, cu catehizaţia copiilor şi continuând cu asistenţa duhovnicească permanentă a fiecărei familii. Pastoraţia în lumea de astăzi capătă forme cu totul noi, îndreptându-se spre fiecare credincios şi spre fiecare familie.

Fie ca Pruncul Iisus născut în peştera Betleemului să se nască astăzi duhovniceşte în sufletul fiecărui credincios şi în sânul fiecărei familii. Căci El este pacea şi mângâierea noastră şi prin El ne vine de la Dumnezeu Tatăl „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob, 1, 17).

De sfintele Praznice ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei, vă fac tuturor urările cele mai calde de tot binele împreună cu salutul nostru tradiţional:

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru, de tot binele voitor si pururea rugător către Domnul Cel născut în Betleem,

 

† SERAFIM

Arhiepiscop si Mitropolit