Pastorală în Postul Mare (Nürnberg, Martie 2013)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Vă adresez acest Cuvânt Pastoral la începutul Postului Mare din dorinţa de a vă pune la inimă câteva îndrumări duhovniceşti care să vă fie călăuză pentru perioada acestui Sfânt Post.

După cum ştiţi, Biserica noastră Ortodoxă este o Biserică a Tradiţiei pentru că ţine întru toate credinţa şi Tradiţia Bisericii creştine dintru început. Forţa duhovnicească a Ortodoxiei constă tocmai în această fidelitate faţă de Tradiţia vie a Bisericii, „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. Omul rămâne acelaşi de-a lungul istoriei, chiar dacă condiţiile exterioare în care trăieşte se schimbă de la o epocă la alta. Cu atât mai mult, Biserica nu se schimbă după „duhul lumii” sau după moravurile societăţii decât cu riscul de a se denatura pe ea însăşi şi a-şi pierde credincioşii.  Aşa precum Mântuitorul Hristos, „ieri, astăzi şi în veci este acelaşi” (Evrei 13, 8), tot astfel şi Biserica cu care Hristos se identifică, este deasupra vremurilor, deşi îmbrăţişează viaţa concretă a omului cu toate problemele lui. Tocmai de aceea credincioşii ţin la Biserică pentru că în ea găsesc cea mai puternică ancoră a vieţii lor care-i scoate din tumultul lumii şi le dă nădejdea mântuirii veşnice şi a izbăvirii din necazuri şi primejdii, ajutându-i să-şi regăsească liniştea sufletească şi pacea inimii.

 

Pentru aceasta noi toţi suntem chemaţi de Dumnezeu să ne iubim Biserica, să iubim slujbele ei, mai ales Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, să iubim intimitatea cu El, rugându-ne cât mai mult acasă, la biserică, pe drum, la lucru, în toată vremea şi în tot locul, să iubim postul şi înfrânarea de la plăcerile trupeşti, să iubim milostenia şi facerea de bine faţă de semenii noştri aflaţi în nevoi şi să trăim în pace şi înţelegere cu toţi, în familie şi în societate. Tot ce facem să facem din iubire! Să facem totul pentru Dumnezeu Care ne iubeşte pe toţi fără măsură, indiferent că suntem sau nu suntem vrednici.

Astăzi este „Duminica Izgonirii lui Adam din rai”. Adam şi Eva au pierdut raiul pentru neînfrânarea lor. Căci prima poruncă pe care le-a dat-o Dumnezeu a fost tocmai postul: „Din toţi pomii din rai să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, negreşit vei muri” (Facere 2, 16-17). Postul, ca înfrânare totală de la mâncare şi băutură pentru o perioadă, mai lungă sau mai scurtă, este socotit în toate religiile lumii ca un act de credinţă, care dovedeşte stăpânirea de sine şi libertatea faţă materie. Prin post, omul se ridică deasupra legilor firii şi-şi arată superioritatea faţă de celelalte creaturi. Evreii posteau de două ori pe săptămână (cf. Luca 18, 12), marţea şi joia. Creştinii au postit dintru început miercurea şi vinerea; miercurea întru amintirea vinderii Mântuitorului de către Iuda, iar vinerea întru pomenirea Patimilor Domnului şi a morţii pe cruce. Postind în aceste zile, participăm şi noi la suferinţele Mântuitorului şi ne împărtăşim de darul Său, adică de biruinţa învierii. Creştinii s-au pregătit întotdeauna pentru sărbătoarea Învierii Domnului prin post de 7 săptămâni.

În vechime, postul Paştilor se ţinea cu deosebită severitate, adică nu se mânca şi nu se bea nimic până seara. Aşa a apărut „Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite” care se săvârşeşte în Postul Mare, seara, împreună cu Vecernia, pentru ca să nu se întrerupă postul prin împărtăşirea cu Sf. Taine. Astăzi, puţini sunt aceia care mai ţin postul până seara. Totuşi, cine are râvnă deosebită sau cei ce se află în greutăţi mari este bine să încerce să postească măcar vinerea, dacă nu şi miercurea, până seara sau cel puţin până la ora 3 după amiază, când Mântuitorul a murit pe cruce. Aceştia vor constata că este foarte uşor să ţii un post mai sever. Chiar şi ştiinţa medicală recomandă astăzi înfrânarea totală de la mâncare şi băutură, timp de 15-20 de ore, de două ori pe săptămână (!!!), pentru prevenirea cancerului şi a altor boli. Apoi să nu uităm că postul se referă şi la cantitatea mâncării. Nu putem să ne îmbuibăm cu mâncare de post şi să credem totuşi că am postit. De asemenea în timpul postului şi rugăciunii, cei căsătoriţi se înfrânează şi de la unirea conjugală, dar numai dacă ambii soţi sunt deacord, cum îndeamnă Sf. Ap. Pavel (I Cor 7, 5).

Totuşi postul este bine primit de Dumnezeu numai atunci când este însoţit de înfrânarea de la păcat. Iată ce spune o cântare liturgică de la începutul Postului Mare: „Să postim post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevărat şi bineprimit”.

Postul este de asemenea nedespărţit de rugăciune. Demonii nu pot fi alungaţi decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21). De aceea să încercăm să ne rugăm şi mai mult în timpul acestui Post.

În unele din parohiile noastre a devenit deja tradiţie ca în timpul Posturilor cel puţin 20 de credincioşi să citească zilnic câte o catismă din Psaltire, astfel încât Psaltirea întreagă se citeşte în fiecare zi. La citirea Psaltirii facem metanii după fiecare catismă şi-L rugăm pe Dumnezeu să ne împlinească cererile care sunt după voia Lui. Ce frumos ar fi dacă acest obicei al citirii Psaltirii s-ar introduce în toate parohiile! 

De post este strâns legată şi milostenia adică ajutorarea celor în nevoi. Primii creştini puneau deoparte ceea ce economiseau prin post şi împărţeau săracilor. Milostenia este una din cele mai mari virtuţi. Ea este expresia concretă a dragostei faţă de semeni. „Fii mei, să nu iubim cu vorba, ci cu fapta şi cu adevărul”, ne îndeamnă Sf. Ioan, apostolul iubirii (I Ioan 3, 18). Să nu uităm că la judecata din urmă, Dumnezeu ne va judeca tocmai după faptele făcute semenilor noştri aflaţi în nevoinţă, cu care Domnul Hristos se identifică (Matei 25). Dumnezeu aşteaptă de la noi să avem o inimă bună, o inimă compătimitoare, care nu rămâne insensibilă la durerea şi nevoia semenului, ci îi vine în ajutor. Chiar dacă suntem săraci, să ne gândim că alţii sunt şi mai săraci ca noi şi să nu încetăm să facem milostenie din puţinul pe care-l avem. O vorbă din popor spune: cine ajută pe sărac, îi împrumută lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. El răsplăteşte însutit toată fapta bună şi aici pe pământ şi în cer. „Mai fericit este a da decât a lua”, zice Mântuitorul (FA 20; 359. Ştiinţa de astăzi confirmă şi ea acest adevăr căci cercetările arată că creierul omului care face milostenie degajă un hormon specific care-i inundă inima de fericire.

Întrucât în ţara noastră este multă sărăcie, mai cu seamă în familiile cu copii mulţi, Consiliul eparhial al Mitropoliei noastre adresează tuturor parohiilor îndemnul de a susţine iniţiativa: „burse pentru copii din România”. Am început deja acest proiect în judeţele Botoşani şi Vaslui unde prin mânăstirea Popăuţi din Botoşani şi parohia din Negreşti-Vaslui am făcut o anchetă socială identificând peste 80 de copii care trăiesc într-o sărăcie de nedescris. Pe aceşti copii dorim să-i ajutăm cu burse de 25 de euro lunar. Donatorii vor trimite banii într-un cont special al Mitropoliei deschis numai pentru acest scop. Ei vor fi trimişi mai departe, lunar,  în contul celor două instituţii bisericeşti care vor plăti diferitelor magazine cumpărăturile făcute de copii pe bază de bonuri. Copiii vor putea cumpăra cele necesare în afară de ţigări şi băuturi. În felul acesta suntem siguri că banii vor fi folosiţi cum trebuie. Avem deja listele cu ancheta socială a acestor copii pe care le vom trimite Preacucernicilor Preoţi pentru a fi puse la dispoziţia credincioşilor. Credincioşii pot alege un copil sau mai mulţi pentru a-i ajuta fie lunar, fie prin donaţii sporadice.

Duminica de astăzi se mai numeşte şi „Duminica iertării” pentru că nu putem începe Postul Mare fără să ne iertăm unii pe alţii. Evanghelia acestei Duminici începe tocmai cu cuvintele Mântuitorului: „De veţi ierta oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 14-15). Fără iertarea semenilor nici postul, nici rugăciunea nu sunt primite de Dumnezeu. Mânia, ura, ţinerea de minte a răului ne ruinează, încetul cu încetul, sănătatea sufletească şi trupească. Cercetările medicale de astăzi confirmă acest lucru şi ne spun chiar că nu există vindecare fără iertare.

Desigur nu-i uşor întotdeauna să ierţi, dar dacă ne rugăm cu smerenie, Dumnezeu ne va ajuta să iertăm. Trebuie de asemenea să ne obişnuim să cerem mereu iertare de la semenii noştri, şi în primul rând celor din familie, după exemplul pe care ni-l dau călugării care-şi cer iertare unii de la alţii de fiecare dată când se întâlnesc. Aşa şi noi să zicem mereu: soţule, soţie, frate, soră… iartă-mă! Chiar dacă ni se pare că suntem nevinovaţi. În realitate, toţi suntem vinovaţi şi toţi avem nevoie să iertăm şi să fim iertaţi. O tradiţie veche, păstrată în Biserica Rusă şi în Moldova, în această duminică, la sfârşitul Vecerniei, în timp ce la strană se cântă stihirile Învierii de la Paşti, preotul îşi cere iertare de la credincioşi, iar credincioşii de la preot şi unii de la alţii, făcând de fiecare dată câte o metanie în faţa celuilalt. Este impresionant să participi la o astfel de Vecernie a iertării şi să vezi pe preot făcând metanie în faţa credincioşilor, iar aceştia în faţa preotului şi apoi fiecare în parte, făcând metanie reciproc, unul în faţa celuilalt, şi cerând iertare.

Folosesc acest prilej pentru ca eu însumi să-mi cer iertare de la frăţiile voastre pentru tot ce v-am putut greşi, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu voie sau fără de voie, de când Dumnezeu m-a chemat să vă fiu păstor sufletesc. Iertaţi-mă şi Dumnezeu să vă ierte!

Vă îndemn pe toţi să vă spovediţi cât mai des, mai cu seamă în perioada Posturilor de peste an şi să vă împărtăşiţi cu Sfintele Taine care ne aduc mult folos sufletesc. 

Să nu vă pierdeţi niciodată curajul în lupta cu greutăţile vieţii căci Dumnezeu este şi mai aproape de noi atunci când suferim, ci să strigăm mereu după ajutorul Lui!

Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi şi să ne ajute „să postim post bineplăcut Lui”, înfrânându-ne nu numai de la mâncare, ci şi de la păcat, să ne iertăm unii pe alţii şi să facem cât mai multă milostenie.

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul Care a pătimit pentru mântuirea noastră,

Mitropolitul Serafim

la începutul Postului Mare 2013