Pomenind pe eroii români la Viena
De marele praznic al Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie din Biserica „Sf. Ap. Andrei” din Viena, părintele paroh Nicolae Dura, Vicar pentru Austria și părintele coslujitor Mircea Morar au savârşit cu enoriaşi şi prieteni ai Parohiei din Simmering un parastas pentru eroii români, iar apoi au mers împreună și au săvârșit o slujbă de pomenire pentru soldaţii români care ȋşi dorm somnul de veci, de peste 100 de ani, ȋn Cimitirul Central din Viena.
La slujba de pomenire a participat Excelenţa Sa Dl. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României ȋn Austria, doamna Natalia-Elena Intotero, ministru român al familiei, tineretului și egalității de șanse, precum şi atașatul apărării, col. Georgian Nedelcu, dar și reprezentanți ai Crucii Negre austriece: prof. dr. Gerhard Gürtlich şi general de brigadă (r) Claus Heitz, președintele organizației din Viena, iar din partea autorităților locale, doamna Ramona Miletic, viceprimarul sectorului 11. Împreună cu eu s-au rugat la slujba parastasului și diplomați din cadrul ambasadei și membri ai comunității românești. Au fost depuse coroane de flori la monumentul Eroilor Români înmormântați în Cimitirul Central din Viena din partea Ambasadei române, a Ataşatului militar de la Viena şi a Organizației Crucii Negre austriece.
Cu această ocazie, ambasadorul României i-a înmânat profesorului dr. Gerhard Gürtlich, șeful secției financiare a Crucii Negre, Medalia Națională „Pentru Merit”, decernată de Preşedintele României, ca recunoaștere a aportului decisiv pe care l-a avut la renovarea şi promovarea a două monumente ale eroilor Armatei României de pe teritoriul Austriei.
În continuare, tot în cadrul Cimitirului Central din Viena, a avut loc ceremonia de pomenire a feldmareșalului Alexandru Guran (1823-1888), fost șef al Direcției a V-a din Ministerul austro-ungar de Război şi director la Institutului Geografic Militar din Viena. Acest român bănăţean de seamă a fost considerat, chiar din timpul vieţii sale, în cercurile militare ca „unul dintre cei mai inteligenţi şi stimaţi generali din toată armata austro-ungară”. Monumentul a fost restaurat după 135 de ani, prin susţinerea Parohiei Ortodoxe Române „La Sfânta Înviere” din Viena, cu sprijinul Organizației Crucii Negre austriece, prin implicarea prof. Gürtlich şi a familiilor Nițu și Dr. Nicolau, enoriași ai parohiei vieneze.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Parohiei „La Sfânta Înviere” și „Sf. Ap. Andrei” din Viena