Pomenire a soldaților români din Primul Război Mondial, înmormântați la Bayreuth
Duminică, 30 mai a.c., în căutarea mormintelor a 17 ostași români prizonieri din Primul Război Mondial, înhumați în cimitirul orășenesc din Bayreuth, preotul și paraclisierii Bisericii din Amberg au aflat locul de odihnă a altor 131 de compatrioți, adormiți întru Domnul în 1917 și 1918 și au săvârșit, pentru ei, slujba Parastasului.
Cimitirul orășenesc (Stadfriedhof) din Bayreuth este clasat ca unul dintre cele mai importante cimitire din Bavaria, cu monumente, mausolee și capele baroce având însemnătate istorică și artistică deosebită. A fost întemeiat în 1545, fiind situat la acea vreme în afara zidului cetății. Aici sunt înmormântate personalități culturale precum compozitorul Franz Liszt (1811-1886), scriitorul Jean Paul (1763-1825), mai mulți compozitori din familia Wagner, precum și nobili locali. Pe cele patru laturi ale capelei cimitirului, datând din 1781, sunt inserate epitafuri latine care îndeamnă la aprofundarea gândului la moarte și trecerea vieții (citatul de pe fațada sudică: „Iată locașul morții! Trecătorule, învață astfel să trăiești, ca la vremea morții să poți păși în locașul vieții!”, iar pe cea nordică: „Învață să mori din timpul vieții și trăiește ca unul care moare treptat, pentru ca luma cerului să te bucure pe măsură ce mori”).
În cimitir există mai multe parcele unde sunt înmormântați 843 de soldați căzuți în Primul și Al doilea Război Mondial, atât germani, cât și italieni, români, ruși, ucraineni ș.a., precum și civili, victime ale bombardamentelor din aprilie 1945.
Despre soldații români. Anul Centenar 2018 a fost prilej de pomenire a soldaților români care au luptat pentru întregirea Patriei-mamă. Cu această ocazie, în urma unei colaborări cu Federația Națională a întreținerii mormintelor de război („Volksbund Deutsche Kriegsgräberfürsorge e.V.”), secretariatul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord a primit mai multe documente cuprinzând nume ale soldaților români din Primul Război Mondial, înmormântați în diferite cimitire militare sau civile din Germania. Această listă incompletă este de mare folos pentru pomenirea lor obștească, atât de Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), cât și cu alte ocazii. La aceasta se pot adăuga arhive prelucrate de Oficiul Național de Comemorare a Eroilor, disponibile online aici.
În urma contraofensivei germane peste Carpați, în toamna anului 1916 și la începutul anului următor, au căzut prizonieri aproape 50.000 de ofițeri și soldați români, care au fost deportați în diferite lagăre de muncă din Austro-Ungaria și Germania. Cei mai mulți dintre ei au fost repartizați în lagărele de muncă din răsăritul Germaniei (azi, situate în Polonia), la Lamsdorf (azi Lambinowice, – peste 13.000, dintre care 2607 au fost înmormântați în cimitirul militar de aici, de curând renovat de Ministerul Apărării Naționale), Tuchel (azi Tuchola, Polonia – 2398) și Neuhammer (azi Świętoszów, Polonia – peste 2200).
Lagărul de la Bayreuth (regiunea militară III B. – Nürnberg) a fost, pentru ostaticii români, a cincea destinație din Germania în Primul Război Mondial, după numărul de prizonieri, aici fiind încartiruiți în a doua parte a războiului 1150 de soldați din țara noastră. Dintre ei, 148 de ostatici nu au mai apucat să se întoarcă acasă, găsindu-și sfârșitul obștesc aici și fiind înmormântați în parcelele NW2, NW 3 și N4a ale cimitirului orășenesc din Bayreuth, alături de ruși, francezi și italieni. Cei mai mulți au murit în anul 1917 (105 de soldați români), probabil din cauza grelelor condiții de detenție, iar ceilalți au decedat în 1918 (24), dar și în 1919 (19 soldați), deși Germania capitulase deja la 11 noiembrie 1918.
În căutarea mormintelor a 17 ostași români, prizonieri din Primul Război Mondial, înhumați în 1919 în cimitirul orășenesc din Bayreuth, Ierom. Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului și paraclisierii Parohiei „Sf. Treime” din Amberg au aflat, în apropierea acestora, locul de odihnă a altor 131 de ostași români decedați în ultimii doi ani ai conflagrației de acum un secol și au săvârșit, pentru ei, slujba Parastasului.
În urma cercetării și listării numelor înscrise pe crucile de mormânt, s-a constatat că probabil 7 dintre soldați (sub al căror nume este notat „RUM. SOLDAT”) ar putea fi ruși, 4 soldați cu nume românesc sunt înscriși drept ruși („RUSS. SOLDAT”), iar un alt soldat, probabil român (Mjrjca Dum., probabil Mirică?), a fost înregistrat fără naționalitate. Probabil datorită nefamiliarității numelor românești pentru germani, atât la înhumarea soldaților prizonieri, cât și pe parcursul renovărilor efectuate în cimitir (ultima având loc în 2005), s-a ajuns la transcrierea incorectă a numelor, iar în cazul altora s-a ajuns la confuzia naționalității lor.
Mai jos, lista completă a numelor celor 148 de ostași români înmormântați în cimitirul orășenesc din Bayreuth.
Nume | Prenume | Grad | Unitatea | Data nașterii | Data morții | Mențiuni | ||
Baloini | Constantin | 17 | 1 | 1919 | ||||
Bratuleanu | Jon | 10 | 1 | 1919 | ||||
Budan | George | 18 | 1 | 1919 | ||||
Ceaearnu | Ilic | 26 | 1 | 1919 | ||||
Cicos | Haralambie | 12 | 1 | 1919 | ||||
Cinugo | Constantin | 30 | 1 | 1919 | ||||
Darnu | Patru | 22 | 1 | 1919 | ||||
Ilie | Manie | 7 | 2 | 1919 | ||||
Jonita | Simon | 14 | 1 | 1919 | ||||
Moraru | Jon Gheorghe | 19 | 1 | 1919 | ||||
Muche | Batin | 10 | 1 | 1919 | ||||
Stefan | Nicolas | 22 | 1 | 1919 | ||||
Stoica | Radu | 14 | 1 | 1919 | ||||
Turea | Marin | 21 | 1 | 1919 | ||||
Vasile | Gheorghe | 19 | 1 | 1919 | ||||
Vasile | Thorea | 26 | 1 | 1919 | ||||
Vlad | Nicolai | 12 | 1 | 1919 | ||||
URSU | PAVEL | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | ||||
IORGA | ION | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
SARIN | ION | RUM. SOLD. | 1886 | 1917 | ||||
TARATE | VASILE | RUM. SOLD. | 1881 | 1917 | ||||
MANDRUTA | CONSTANTIN | RUM. SOLD. | 1881 | 1917 | ||||
SCARLAT | NICOLAI | RUM. SOLD. | 1884 | 1917 | ||||
JIGLARU | DINCA | RUM. SOLD. | 1889 | 1917 | ||||
NANIA | NICOLAE | RUM. SOLD. | 1881 | 1917 | ||||
ANGHELACHE | VASILE | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | ||||
HEANI | ION A. | RUM. SOLD. | 1886 | 1917 | ||||
PLESCAU | ELFTIN (Valentin?) | RUM. SOLD. | 1879 | 1917 | ||||
GAUESCU | ION | RUM. SOLD. | 1877 | 1917 | ||||
ISTRATE | GEORGE | RUM. SOLD. | 1879 | 1917 | ||||
AIVANI | ION | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
VISALOU | NICOLAE | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
SPORYSCHEW | PTR | RUM. SOLD. | 1896 | 1918 | probabil rus | |||
VUESCU | ION | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
GRCISTARU | C. (Constantin?) | RUM. SOLD. | 1890 | 1917 | ||||
JAGADA | PETRE | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
FARCAȘ | GEORGE | RUM. SOLD. | 1882 | 1917 | ||||
BODRU | CONSTACHE | RUM. SOLD. | 1886 | 1917 | ||||
TSOC | DUMITRU | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
CĂPĂȚÎNĂ | ION | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
ALBEI | CONSTANTIN | RUM. SOLD. | 1891 | 1917 | ||||
CINAIE | DOBRE | RUM. SOLD. | 1893 | 1917 | ||||
ALEON | NICOLAE | RUM. SOLD. | 1882 | 1918 | ||||
PAICU | GEORGE | RUM. SOLD. | 1888 | 1918 | ||||
CRISTEA | MARIN | RUM. SOLD. | 1879 | 1918 | ||||
MURGU | ION | RUM. SOLD. | 1893 | 1917 | ||||
RADU | CONSTANTIN | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
UNGURIANU | ION | RUM. SOLD. | 1884 | 1917 | ||||
TIGOIN | MARIN | RUM. SOLD. | 1888 | 1917 | ||||
TURTURCU | MARIN | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | ||||
GOTETZ | DAVID | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | ||||
BARLEIN | NICOLAE | RUM. SOLD. | 1880 | 1917 | ||||
MAREȘ | FLOREA | RUM. SOLD. | 1890 | 1917 | ||||
ECHIM | PAVEL | RUM. SOLD. | 1882 | 1917 | ||||
POYERU | GEORGE | RUSS. SOLD. | 1885 | 1918 | trecut ca rus | |||
BOGDAU | CONSTANTIN | RUM. SOLD. | 1878 | 1917 | ||||
WAYA | GEORGE | RUM. SOLD. | 1886 | 1917 | ||||
ALBU | NEAGU | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | ||||
PLESCJU | FLOREA | RUM. SOLD. | 1891 | 1917 | ||||
PREDESCU | MARIN | RUM. SOLD. | 1893 | 1917 | ||||
ARDELEANU | VASILE | RUM. SOLD. | 1877 | 1917 | ||||
CODREANU | ANASTASIE | RUM. SOLD. | 1882 | 1917 | ||||
SCARLAT | CRISTOFIE | RUSS. SOLD. | 1893 | 1918 | trecut ca rus | |||
MJCHALJUK | DJMITRIJ | RUM. SOLD. | 1899 | 1918 | probabil, rus | |||
TJRJN | JVAN | RUM. SOLD. | 1892 | 1918 | probabil, rus | |||
SJRABOG | FJOKTISTA | RUM. SOLD. | 1881 | 1918 | probabil, rus | |||
LARIONOV | DJMITRIJ | RUM. SOLD. | 1882 | 1918 | probabil, rus | |||
COURZOY | ALB. | RU. SOLD. | 1886 | 1918 | nu e clar dacă e înregistrat român sau rus | |||
BANU | STOICA | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | probabil cu numele si prenumele inversate | |||
ALAGJN | DUMITRU | RUM. SOLD. | 1885 | 1917 | ||||
BEBADA | TOADER | RUM. SOLD. | 1878 | 1917 | ||||
CJACA | ION | RUM. SOLD. | 1880 | 1918 | ||||
NEAGU | TUDOR | RUM. SOLD. | 1887 | 1918 | ||||
DINCA | NICOLAE | RUM. SOLD. | 1887 | 1917 | ||||
JONJCA | ION | RUM. SOLD. | 1891 | 1917 | ||||
DUMITRA | TUDOR | RUM. SOLD. | 1885 | 1918 | probabil cu numele si prenumele inversate | |||
MJSKU | ION | RUM. SOLD. | 1888 | 1918 | ||||
OTELAS | STOICA | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | ||||
BYKOV | N. B. | RUM. SOLD. | 1886 | 1917 | probabil, rus | |||
CRAESCU | VASILE | RUM. SOLD. | 1883 | 1917 | ||||
MJRJCA | DJM. (Dumitru) | 1881 | 1918 | fără naționalitate, dar probabil român | ||||
STOBJN | BOR. (Boris?) | RUM. SOLD. | 1875 | 1918 | probabil, rus | |||
PETRE | CH. PET. (Cristian Petru?) | RUM. SOLD. | 1891 | 1918 | ||||
NEDELEU | ION | RUM. SOLD. | 1881 | 1917 | ||||
STAVRE | STAN | RUM. SOLD. | 1891 | 1917 | ||||
ANNUSESCU | J. (Ion?) | RUM. SOLD. | 1884 | 1917 | ||||
CARSTEA | JON | RUM. SOLD. | 1883 | 1918 | ||||
BATRATESCU | N. J. | RUM. SOLD. | 1897 | 1918 | ||||
ANGHELUȚĂ | L. | RUM. SOLD. | 1887 | 1918 | ||||
ROTAR | TEODOR | RUSS. SOLD. | 1887 | 1919 | trecut ca rus | |||
MUSA | DOBRE | RUM. SOLD. | 1879 | 1917 | ||||
VOICU | ION | RUM. SOLD. | 1882 | 1917 | ||||
FEDERA | DUMITRU | RUM. SOLD. | 1876 | 1917 | ||||
FLOREA | MIHAI | RUM. SOLD. | 1890 | 1918 | ||||
STANCU | GEORGE | RUM. SOLD. | 1894 | 1917 | ||||
ZLOTEA | MARIN | RUM. SOLD. | 1881 | 1917 | ||||
PETRE | NICOLAI | RUM. SOLD. | 1888 | 1917 | ||||
DOD. | CONSTANTIN | RUM. SOLD. | 1895 | 1917 | probabil cu numele si prenumele inversate | |||
BULGARU | ION | RUM. SOLD. | 1892 | 1917 | ||||
PASCU | ION | RUM. SOLD. | 1879 | 1918 | ||||
SAMSON | DUMITRU | RUM. SOLD. | 1886 | 1918 | ||||
CIMPANIE | SP. | RUM. SOLD. | 1886 | 1919 | ||||
HUZUM | TOADER | SOLDAT | 11 RUM. J. R. 8 K. | 1893 | 1917 | rândul 1 fiind lângă monumentul eroilor | ||
DUNAVA | NIC. | SUBOFIȚER | 50 RUM. J. R. 10 K. | 1886 | 1917 | |||
PĂTRAȘCU | ILIE | SOLDAT | 68 RUM. J. R. 12 K. | 1875 | 1917 | |||
POPA | GHEORGHE | SOLDAT | 10 RUM. J. R. 4 K. | 1878 | 1917 | |||
MOTROC | STAN | SOLDAT | 1 RUM. JAG. B. 6 K. | 1883 | 1917 | |||
BISOCEANU | C. | SOLDAT | 48 RUM. JNF. R. 7 K. | 1885 | 1917 | |||
NISTER | MIHAI | SOLDAT | 8 RUM. JNF. R. 1 K. | 1887 | 1917 | |||
PÂRVAN | ION | SOLDAT | 19 RUM. JNF. R. 12 K. | 1878 | 1917 | |||
STAN | ION | SUBOFIȚER | 27 RUM. JNF. R. 1 K. | 1887 | 1917 | |||
ANDREI | AL. | SOLDAT | 68 RUM. JNF. R. 2 K. | 1882 | 1917 | |||
SÂRBU | ION | SOLDAT | 19 RUM. JNF. R. 4 K. | 1891 | 1917 | |||
FAIN | VASILE | SOLDAT | 50 RUM. JNF. R. 9 K. | 1878 | 1917 | |||
DULGHERU | N. | SOLDAT | 1 RUM. SAN. K. | 1882 | 1917 | |||
DRAGUTI | CH. | SOLDAT | 88 RUM. JNF. R. 8 K. | 1887 | 1917 | |||
FUITETE | MAUR | SOLDAT | RUM. FELD. A. R. | 1892 | 1917 | |||
ION | ELIE | SOLDAT | 32 RUM. JNF. R. 6 K. | 1890 | 1917 | |||
SACARĂ | IORGU | SOLDAT | 14 RUM. JNF. R. 12 K. | 1889 | 1917 | |||
ANGHEL | STE. | SOLDAT | 10 RUM. JAG. B. 6 K. | 1887 | 1917 | |||
CONSTANTIN | DUM. | SOLDAT | 3 RUM. JAG. R. 7 K. | 1888 | 1917 | |||
DUMINICĂ | ION | SUBOFIȚER | 44 RUM. JNF. R. 2 K. | 1888 | 1917 | |||
VLĂDUȚESCU | T. | SOLDAT | 1 RUM. GRENZ. R. 6 K. | 1891 | 1917 | |||
CIOCHINĂ | M. | SOLDAT | 1 RUM. JNF. R. 2 K. | 1887 | 1917 | |||
CONSTANTIN | N. | SOLDAT | 2 RUM. FEST. A. R. M. K. | 1875 | 1917 | |||
STANCULEA | E. | SOLDAT | 60 RUM. JNF. R. 4 K. | 1889 | 1917 | |||
MITRICĂ | STA. | SOLDAT | 82 RUM. JNF. R. 5 K. | 1890 | 1917 | |||
NEDELCUTA | C. | SOLDAT | 20 RUM. JNF. R. 1 K. | 1888 | 1917 | |||
PLEȘEA | DUM. | SOLDAT | 72 RUM. JNF. R. 3 K. | 1876 | 1917 | |||
CRĂCIUN | AL. | SOLDAT | 32 RUM. JNF. R. 3 K. | 1889 | 1917 | |||
VLAD | GHEORGHE | SOLDAT | 70 RUM. JNF. R. 5 K. | 1889 | 1917 | |||
GHITA | ȘTEFAN | SOLDAT | 3 RUM. JNF. R. 11 K. | 1888 | 1917 | |||
BOSTAN | GRIG. | SOLDAT | 10 RUM. JNF. R. 12 K. | 1879 | 1917 | |||
GOGONEA | N. | SOLDAT | 18 RUM. JNF. R. 15 K. | 1878 | 1917 | |||
LASCU | PETRE | SOLDAT | 59 RUM. JNF. R. 7 K. | 1884 | 1917 | |||
NICOLON | ALANASE | SUBOFIȚER | 72. RUM. JNF. R. 11 K. | 1879 | 1917 | |||
VACARU | GH. | SOLDAT | 54 RUM. JNF. R. 6 K. | 1882 | 1917 | |||
VIȘAN | FLOREA | SOLDAT | 82 RUM. JNF. R. 5 K. | 1891 | 1917 | |||
PUICA | NICOLAI | SOLDAT | 11 RUM. JNF. R. 11 K. | 1887 | 1917 | |||
MILITARU | VOICU | SOLDAT | 43. RUM. JNF. R. 3 K. | 1880 | 1917 | |||
PRUNA | MARIN | SOLDAT | 5 RUM. JAG. R. 2 K. | 1892 | 1917 | |||
STANCIU | A. | SOLDAT | 60 RUM. JNF. R. 4 K. | 1883 | 1917 | |||
VASILE | C. JON | SOLDAT | 30 RUM. JNF. R. 11 K. | 1891 | 1917 | |||
VOICILĂ | GHE. | SOLDAT | 70 RUM. JNF. R. 4 K. | 1886 | 1917 | |||
PÂRVU | MARIN | SOLDAT | 81 RUM. JNF. R. 9 K. | 1877 | 1917 | |||
BACNEANU | N. | SOLDAT | 30 RUM. JNF. R. 3 K. | 1888 | 1917 | |||
VOLCEANU | C. | SOLDAT | 57 RUM. JNF. R. 5 K. | 1881 | 1917 | |||
NINA | JON | SOLDAT | 59 RUM. JNF. R 5 K. | 1883 | 1917 |