Pomenirea poetului Mihai Eminescu la Viena
Vineri 15 iunie 2018 – la ȋmplinirea a 129 ani de la marea trecere ȋntru nemurire a marelui nostru poet naţional – la statuia aşezată ȋn faţa Bisericii ortodoxe române din Viena a avut loc o slujbă de pomenire, săvârșită de părintele Vicar Nicolae Dura, alături de credincioși ortodocși români din capitala Austriei și oaspeți din România.
Mihai Eminescu a fost un mare apărător al Bisericii noastre strămoşeşti căreia i-a recunoscut şi apreciat rolul important în dezvoltarea culturii și a limbii române. Cuvintele sale mişcătoare ajung până la noi, așa cum sunt câteva citate citate celebre, ale genialului poet:
- „Cine-o combate pe ea (Biserica noastră) și ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”;
- „Biserica răsăriteană este de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre”;
- „Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre” (M. Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, Bucureşti, 1989).
Pentru Mihai Eminescu s-a săvârşit o slujba de pomenire de către părintele Nicolae Dura şi au fost depuse coroane de flori din partea Ambasadei Române, a Asociaţiei Mihai Eminescu din Viena şi a delegaţiilor sosite din Suceava şi Baia Mare. Au participat: din partea E.S. Dl. Ambasador Bogdan Mazuru, Dl. Secretar Adrian Adam, Harald Troch, Membru ȋn Parlamentul Austriei, D-na Irina Cornișteanu, Director al Institutului Cultural Român din Viena, D-na Laura Hant, Preşedinta Asociaţiei Mihai Eminesc din Viena, Dl. Gheorghe Flutur, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Dl. Doru Dăncuș, Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Dl. Coslier judeţean Gheorghe Marian ş.a.
Cu aceast prilej au fost oferite pentru Biserica românească din Viena: ordinul „Meritul Bucovinei”, din partea Consiliului Judeţean Suceava şi o frumoasă statuie din bronz reprezentându-l pe Vasile Lucaciu, corifeu al Marii Uniri.
A consemnat părintele Nicolae Dura, Vicar eparhial pentru Austria
Știre preluată de pe facebook al Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Viena