Praznicul Nașterii Domnului la Nürnberg

În dimineața de Ajun, slujitorii de la Catedrala Mitropolitană au săvârșit slujba Ceasurilor Împărătești și Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Nașterii Domnului, când s-au citit din cărțile profetice pericope referitoare la Întruparea Domnului. Seara, Catedrala a găzduit numeroși credincioși la slujbele Pavecerniței și Litiei, urmate de concertul de colinde „Ce sară-i d´aiastă sară”, oferit de corul „Sf. Martiri Brâncoveni” al Catedralei, condus de protopsaltul dr. Claudiu Pătrașcu. Cei prezenți s-au bucurat să asculte numeroase colinde din toate zonele țării, alternând piese binecunoscute, poezii și colinde vechi redescoperite.
În ziua Praznicului Nașterii Domnului biserica a devenit neîncăpătoare la ceasul Sfintei Liturghii arhierești, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim alături de slujitorii Catedralei. În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu Care S-a smerit, întrupându-Se ca om și născându-Se în condițiile cele mai umile. Potrivit rânduielii, ÎPS Serafim a citit apoi rugăciunea specială de Crăciun, înainte de Împărtășirea credincioșilor, iar după împărtășirea cu Sfintele Taine credincioșii au primit colinda celor mici, care au vestit Nașterea lui Hristos „mititel și-nfășețel”. În încheierea Sfintei Slujbe, corul Catedralei a repetat într-o formulă restrânsă concertul de colinde din seara precedentă, îndemnând pe credincioși să primească în casă colindul sfânt și bun.
Ierodiac. Ioan Popoiu










