Prima vizită pastorală a PS Sofian la parohiile Amstetten și Traun
Sâmbătă, 12 noiembrie, preoții și credincioșii din parohiile Amstetten și Traun au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, pentru prima oară, pe Preasfințitul Părinte Episcop Sofian care a slujit Sfânta Liturghie și Taina Sf. Maslu în sobor și a ținut cuvânt de învățătură.
Sf. Liturghie Arhierească a fost oficiată de către Ierarh alături de un sobor numeros de preoți și diaconi, din care a făcut parte Pr. Vasile Lungeanu (Wels), Pr. Cătălin-Florin Soare (St. Pölten), Pr. Liviu-Paul Ghioc (Zell am See), Pr. Alexandru Chința (Vöcklabruck), Pr. Vasile Melinte (Wels) împreună cu preotul paroh Ștefan-Casian Lungeanu și diaconii Valentin Băluță și Alin Buliga.
Preasfințitul Sofian a evidențiat în predica sa viața Sf. Paisie de la Neamț, învățătura Sf. Grigorie Palama, rolul și importanța rugăciunii inimii. Cei prezenți au fost îndrumați asupra modului de practicare a rugăciunii interioare prin metoda propusă de către părintele Arsenie Boca și continuată de către părintele Teofil Părăian și folosul acesteia în viața fiecărui creștin. De asemenea s-a făcut referire la jertfa Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni și rolul lor în apărarea credinței strămoșești.
În încheiere, Preasfinția Sa a încurajat credincioși ca, o dată cu începutul Postului Nașterii Domnului, aceștia să înmulțească rugăciunea cu post și fapte bune spre propășirea duhovnicească.
După Sf. Liturghie, credincioșii au participat la agapa frățească împreună cu Preasfinția Sa și preoții oaspeți.
În cea de-a doua parte a zilei, în prezența Preasfinției Sale și a aceluiași sobor de preoți și diaconi, la care s-a mai adăugat și Pr. Mircea-Ioan Oniga (Innsbruck), Pr. Constantin Reinhold Bartok (Traunreut), Pr. Sorin Emanuel Bugner (Linz), Pr. Ioan Günther Lassel (Braunau am Inn) împreună cu Pr. Ovidiu Cozma (Feldkirch), s-a oficiat Taina Sf. Maslu la parohia nou înființată de la Traun. Părintele paroh Ștefan Lungeanu și numeroși credincioși s-au bucurat să ia parte la prima slujbă arhierească în nou-înființata parohie.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Sofian a arătat importanța practicării rugăciunii în sânul familiei și rolul ei în creșterea și educația copiilor. A definit rugăciunea ca și hrană indispensabilă a sufletului, evidențiind modul și intensitatea cu care trebuie să ne rugăm. În continuare, Ierarhul a vorbit despre importanța conștientizării rugăciunii precum și bucuria, binefacerile și toate celelalte roade ale ei în viața fiecărui creștin.
În încheiere, preotul paroh a mulțumit Preasfinției Sale, preoților, diaconilor și credincioșilor prezenți pentru împreuna slujire și bucurie a rugăciunii.
A consemnat pr. Ștefan Lungeanu