Primul hram al Parohiei din Greifswald
Din mila Bunului Dumnezeu, sâmbătă, 12 septembrie 2020 (Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului), Parohia ortodoxă română cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș” din orașul Greifswald s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, alături de preoți și credincioși localnici precum și din alte părți ale Protopopiatului Germaniei de Est.
Ziua liturgică a debutat cu slujba Vecerniei (11.09.2020 ora 17.00) și a continuat sâmbătă dimineața cu slujba Utreniei urmată de sfânta și dumnezeiasca Liturghie, la care au participat credincioși români și germani.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim, la această sărbătoare au fost prezenți: PC Pr. Ioan Forga (Leipzig) protopop al Protopopiatului Germaniei de Est, P. Cuv. Protosinghel Clement Lodroman (Berlin), PC Pr. Dr. Ioan Dragoș Manu (Berlin), PC Pr. Nicolae-Bogdan Negru-Aman (preot paroh Greifswald), PC Diac. Ioan-Bogdan Negru (Berlin) și PC Diac. Dr. Ionuț-Daniel Băncilă (Berlin), răspunsurile de la strană fiind date de un grup de credincioși din parohie.
În cuvântul de învățătură rostit în limba germană, părintele protopop Ioan Forga a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului având ca suport mărturiile scripturistice, în timp ce părintele protosinghel Clement Lodroman a pus accentul pe stăruința în rugăciune a drepților și dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, pe ascultarea și smerenia Maicii Domnului, dar și pe viața petrecută în curăție, smerenie și iubire de Dumnezeu și de aproaprele a Sf. Ier. Iosif cel nou de la Partoș, în cuvântarea în limba română a sfinției sale.
În încheiere, părintele paroh Nicolae-Bogdan Negru-Aman a mulțumit părințior împreună-slujitori și credincioșilor pentru unirea în rugăciune, dar și pentru susținerea primită încă de la începutul existenței parohiei.
Împărtășirea bucuriei prăznuirii primului hram al parohiei nou-înființate în landul Mecklenburg-Vorpommern, a continuat în cadrul agapei frățești