Proiecție de film și expoziție de carte veche la Nürnberg
În cadrul activităților organizate în Anul comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, vineri, 23 septembrie, la Centrul Mitropolitan din Nürnberg a fost proiectat un film despre viața și activitatea ierarhului, de la moartea martirică a căruia se împlinesc 300 de ani (1716-2016). Vizionarea filmului a fost urmată de o prezentare de carte veche.
Anul 2016 a fost declarat, în urma hotărârii Sfântului Sinod, drept An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română. Cu această ocazie, la centrul Mitropolitan a fost proiectat filmul de scurt metraj intitulat „Sfântul Antim Ivireanul – Ierarhul fără mormânt”, o producție a Redacției Istorie-Religie pentru postul de televiziune TVR2, care prezintă viața și activitatea religioasă și culturală a Sfântului Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești (1708-1716).
De origine georgiană, Sfântul Antim a ajuns în Țara Românească după ce în tinerețe a fost rob în Constantinopol. Se pare că Sf. voievod Constantin Brâncoveanu a dispus aducerea sa pe lângă curtea domnească, datorită calităților sale polivalente. Călugărul Antim, cunoscător a numeroase limbi străine și talentat în diferite arte (sculptură, pictură, caligrafie) a fost însărcinat să conducă tipografia existentă la mănăstirea Snagov, mutată apoi o dată cu hirotonia sa ca episcop, la Râmnicu Vâlcea, iar apoi la Târgoviște, atunci când a fost numit mitropolit al țării. În tipografia sa au fost tipărite 66 de cărți, multe dintre ele în limba română, dar și în slavonă, greacă, arabă și georgiană. Pe lângă cărți de cult (Evanghelie, Liturghier, Molitfelnic, Psaltire), a tipărit lucrări de apologetică ortodoxă, precum și opere personale, printre care se remarcă „Didahia”, o carte de predici prețuită până astăzi. Mitropolitul Antim a fondat și o mănăstire în București, care îi poartă numele și care, prin testamentul său, este până astăzi un așezământ filantropic. Mitropolitul Antim a fost asasinat, în urma alungării sale nedrepte din scaunul ierarhic, în anul 1716. În 1992 Sfântul Sinod l-a proclamat ca sfânt martir al Bisericii, data sa de prăznuire fiind 27 septembrie.
După vizionarea filmului, cei prezenți au participat la expoziția de carte veche, cuprinzând tipărituri și manuscrise din secolele XVIII-XIX precum și reproduceri ale unora dintre primele tipărituri de la noi din țară, precum Tetraevangheliarul lui Macarie (1512), Noul Testament de la Bălgrad (1648), Biblia de la București (1688) sau Liturghierul lui Dosoftei (1679). După ce a fost explicată importanța apariției tipăriturilor pentru răspândirea credinței, s-a făcut o scurtă prezentare a introducerii limbii române în cultul bisericesc, ceea ce a făcut ca Sfânta Liturghie, celelalte slujbe și rugăciuni, precum și textele biblice să fie înțelese de toți credincioșii. Multe dintre expresiile folosite până astăzi în Sfânta Liturghie se regăsesc și în liturghierul tipărit de Mitropolitul Antim, ceea ce dovedește modernitatea limbajului folosit atunci. În încheiere, fiecare a putut răsfoi exemplarele expuse și admira calitatea scrierii.
Diac. Ioan Popoiu