PS Sofian şi un grup de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din München în vizită la părintele Gabriel Bunge

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a condus în zilele de 14 și 15 iulie 2018 un grup de profesori și studenți de la Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München la sihăstria arhimandritului Gabriel Bunge, renumit teolog și monah benedictin convertit la Ortodoxie. Alături de Preasfinția Sa au participat la pelerinajul de studii prof. dr. Konstantin Nikolakopoulos, directorul institutului, profesor de Noul Testament, pr. prof. dr. Daniel Benga, profesor de Istorie Bisericească, Patrologie și Liturgică la același institut, precum și prof. asoc. dr. Krastu Banev de la Universitatea Durham din Marea Britanie, profesor de patrologie, ucenic al pr. prof. dr. Andrew Louth.

 Arhimandritul Gabriel Bunge s-a retras în această sihăstrie în urmă cu 38 de ani și s-a convertit la Ortodoxie în urma studierii scrierilor Sfinților Părinți ai Răsăritului ortodox în anul 2010. Pelerinajul de studii, desfășurat în cadrul seminarului patristic despre Filocalie, susținut de pr. prof. dr. Daniel Benga în semestrul de vară 2018, a avut ca țel întâlnirea cu arhimandritul Gabriel Bunge și slujirea Dumnezeieștii Liturghii în capela Sihăstriei Sfânta Cruce, din Roveredo Capriasca, în apropiere de orașul Lugano. În după amiaza zilei de sâmbătă, 14 iulie 2018, preacuviosul părinte arhimandrit Gabriel Bunge a susținut referatul Evagrie Ponticul – ucenic al părinților capadocieni și al părinților pustiei, subliniind noi aspecte necunoscute din viața și opera acestui părinte filocalic. Discuțiile purtate după prelegere s-au referit la teme de teologie mistică și ascetică, precum și la misiunea Ortodoxiei în lumea occidentală contemporană.

Duminică, 15 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a slujit împreună cu ceilalți preoți prezenți Dumnezeiasca Liturghie în Capela Sihăstriei Sfânta Cruce, rostind la sfârșitul acesteia o omilie în limba germană, în care tâlcuit Sfânta Evanghelie a zilei pentru cei prezenți, tradusă de părintele arhimandrit Garbiel Bunge în limba italiană. Plecând de la textul evanghelic, Preasfinția Sa a subliniat nevoia omului de azi pentru lumină spirituală și pace sufletească, arătând folosul și frumusețea spiritualității răsăritene, care prin asceză, rugăciune și Liturghie mijlocește omului pace și bucurie în viața de aici, pregătindu-l pentru viața veșnică.

Răspunsurile la strană în limbile greacă, slavonă, română și germană au fost oferite de studenții Institutului de Teologie Ortodoxă de la München, conduși de prof. dr. Konstantin Nikolakopoulos. În final părintele Gabriel Bunge a subliniat armonia Sfintei Liturghii săvârșite, arătând că deși s-a cântat în mai multe limbi nu am avut de a face cu o dizarmonie, ci cu o simfonie, care arată armonia și comuniunea popoarelor ortodoxe din întreaga lume. Pelerinajul de studii s-a încheiat cu o vizită la catedrala din orașul Chur, Elveția, unde Preasfințitul Părinte Sofian a vorbit profesorilor și studenților prezenți despre istoria creștinismului primar în Elveția în secolele al 4-lea și al 5-lea. Preasfinția Sa a fost pentru doi ani și jumătate bursier la Facultatea de Teologic din Chur în anii 90.  

Pr. prof. dr. Daniel Benga 

Mai multe imagini, aici