Sărbătoarea Centrului Mitropolitan din Nurnberg
La mijlocul lunii august Centrul Mitropolitan din Nurnberg își sărbătorește ocrotitorii, pe Sfinții Martiri Brâncoveni – Constantin Voievod cu fii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache – prăznuiți în Biserica Ortodoxă Română la 16 august, a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în acest an cinstiți în Duminica românilor migranți. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului s-a aflat cu acest prilej în mijlocul credincioșilor ortodocși români din Nurnberg, săvârșind Sfânta Liturghie arhierască, în cadrul căreia a hirotonit întru diacon pe teologul Iulian Mihai.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului și al Sfinților Martiri Brâncoveni sunt prilejuri de sărbătoare pentru viețuitorii Centrului Mitropolitan din Nurnberg, care se află sub ocrotirea familiei Marelui Voievod mucenic. Sărbătoarea a început de vineri seara, când a fost săvârșită slujba Vecerniei și Privegherea, în timpul căreia slujitorii și credincioșii din Nurnberg au cântat împreună Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sâmbătă, 15 august, românii ortodocși din capitala Franconiei s-au adunat în număr mare la Sfânta Liturghie în cinstea Praznicului Adormirii Maicii Domnului, împărtășindu-se cu Sfintele Taine.
Sâmbătă seara s-a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia și Privegherea în timpul cărora cei de față s-au rugat Sfinților ocrotitori ai Mitropoliei, martirii Brâncoveni, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru românii ortodocși din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Duminică, 16 august, slujitorii Catedralei și numeroşii credincioși prezenți l-au întâmpinat pe Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în sobor, hirotonind întru diacon pe teologul Iulian Mihai, stabilit de câțiva ani în Germania.
După împărtășirea slujitorilor și a credincioșilor, Preasfinția Sa a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica românilor migranți, intitulat „Iubirea de Biserică şi Neam întăreşte comuniunea românilor de pretutindeni”. Continuând cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să cultive evlavia față de sfinți și de Maica Domnului, făcându-se pe sine icoane vii ale credinței dreptmăritoare. Căutând la exemplul Sfinților Martiri sărbătoriți în a doua zi după Praznicul Adormirii Maicii Domnului, românii migranți, cei departe de casă, sunt datori să păstreze moștenirea primită de la străbuni, curățând-o de tot ceea ce este imperfect în ea și transmițând-o mai departe urmașilor. Modul în care transmitem fiilor și fiicelor moștenirea noastră identitară, aceea de români și ortodocși, va marca viața generațiilor următoare, față de care suntem datori să nu îi lăsăm în necunoaștere față de trăirea creștină autentică. Noi înșine suntem datori să cercetăm mai îndeaproape viața sfinților români, să ne entuziasmăm de bogăția care ne-au lăsat-o și să ne înfrumusețăm viața, urmându-i. Trăind departe de țară, căutând o viață mai bună în mijlocul civilizației occidentale, nu trebuie să ne oprim numai la foloasele lumii materiale, ci să ne întărim în credința pe care Sfinții Brâncoveni și alți români dreptcredincioși au avut-o în secole de mare cumpănă, când erau nevoiți să țină piept necazurilor de tot felul, dar mai ales năvălirii popoarelor de altă credință. Păstrând identitatea de creștini ortodocși și români, ne putem salva de la pierderea într-o lume a traiului bun, dar săracă duhovnicește.
În încheiere, PS Sofian a prezentat credincioșilor numărul 23 al magazinului „Deisis”, revistă de cultură și spiritualitate editată de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care cuprinde articole și interviuri bilingve, realizate de ierarhi, preoți, teologi și credincioși ai Eparhiei. Totodată, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre proiectul de construire a unei biserici românești și a unui centru episcopal în Munchen, care va fi un simbol al prezenței românilor în Germania. Lucrările de construcție vor începe în primăvara anului 2016, iar pentru finalizarea lor este nevoie de contribuția fiecăruia.