Seară de colinde: Corul „Armonia” a concertat la Augsburg

Sâmbătă, 4 decembrie 2016, corul „Armonia” al parohiei Nașterea Domnului din München a susținut pentru membrii parohiei „Sf. Arhidiacon Ștefan“ din Augsburg, un concert de colinde în biserica „Sf. Antonie”.

 

Într-o atmosferă de vădită bucurie, membrii corului au fost întâmpinați cu un cuvânt de salut rostit de către părintele paroh, Ciprian Suciu, în numele credincioșilor din Augsburg și împrejurimi. După acest cuvânt de salut, membrii corului Armonia au încălzit, timp de o oră, sufletele celor prezenți, prin interpretarea colindelor românești din toate regiunile României.

La sfârșitul concertului, pr. prot. Alexandru Nan a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură. Vorbind despre importanța colindelor, creații populare izvorâte din Sf. Scriptură și considerate pe bună dreptate niște „prelungiri” ale imnelor cântate la strană, pr. Alexandru s-a referit și la vechimea acestora. Izvorâte din cântarea îngerilor și a păstorilor, colindele sunt cântate pe teritoriul țării noastre încă de la începuturile poporului român. Pr. prot. Alexandru Nan a amintit și teoria doamnei Sabina Ispas și a altor cercetători, care consideră că aceste creații au apărut prin secolul 5, atunci când a început să fie serbat Crăciunul separat de sărbătoarea Botezului Domnului.

Seara s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire din partea preotului paroh și cu o agapă pregătite de către credincioasele parohiei “Sf. Ștefan” din Augsburg.

Înființat în anul 2004 la inițiativa și cu participarea unui grup de credincioși ai parohiei, sub directa îndrumare a fostului paroh, pr. prof. dr Mircea Basarab, corul „Armonia“ al parohiei ortodoxe române „Nașterea Domnului” din München este condus de către domnul Ciprian Munteanu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxe „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității Iași. În ultimii trei ani corul a fost „întărit și întinerit” cu câțiva tineri foarte talentați, absolvenți de Teologie, Conservator sau cu experiență corală.

Pe lângă înfrumusețarea duminicală a slujbelor, corul pregătește în fiecare an un concert de colinde de Crăciun și participă la numeroase slujbe și evenimente interortodoxe și ecumenice, reprezentând astfel nu numai parohia, ci și Protopopiatul Ortodox Român al Bavariei.

A consemnat Pr. prot. Alexandru Nan