Slujire arhierească la Viena şi hirotonie întru preot pentru noua parohie din St. Pölten, Austria
Duminica a 6-a după Paști a fost o zi binecuvântată şi de mare bucurie duhovnicească pentru românii ortodocşi din Viena care participă cu evlavie la sfintele slujbe oficiate în Biserica ”Sfântul Apostol Andrei” din Simmeringer Hauptstasse, nr.161, sectorul 11 al Vienei. În timpul Sfintei Liturghii, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a hirotonit pe seama nou-înființatei parohii din St. Pölten pe părintele Cătălin-Florin Soare, iar după sfânta slujbă a oferit distincții mitropolitane unora dintre credincioșii din Viena.
În ziua precedentă, sâmbată seara, Părintele Mitropolit Serafim a oficiat în parohia nou înfiinţată din oraşul St.Pölten Taina Sf. Maslu, alături de Pr. Nicolae Dura, vicarul Austriei, Pr. Nicolae Vâlcea de la Graz, Pr. Razvan Gască de la Wiener Neustadt, Diac. Dumitru Dura, secretarul Mitropoliei şi Diac. Cătalin-Florin Soare, cel care a fost prezentat credincioşilor ca viitorul lor părinte duhovnicesc. El se va ocupa de acum înainte de viaţa spiritulă a credincioşilor ortodocşi români din această parohie pusă sub ocrotirea Sf. Martiri Brâncoveni şi a Sf. Ipolit Romanul. Este cea de-a 12 Parohie Ortodoxă Română, care se înfiinţează prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Mitropolit Serafim în Austria şi nădăjduim că astfel, Biserica, prin slujitorii ei, se află mai aproape de sufletele românilor care trăiesc departe de casă şi ţară, dar prin participarea la viaţa Bisericii aproape de Dumnezeu, de cele sfinte si unii de alţii, purtând în suflet credinţa, tradiţia şi toată mostenirea spiritulală primite de la înaintaşi.
Chriarhul locului, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, a început ziua de duminică ţinând un cuvânt de învaţatură şi binecuvântand credinciosii prezenţi la ”Liturghia matinală”, oficiată alternativ de către cei doi slujitori: Pr. Paroh Nicolae Dura şi Pr. Emanuel Nuţu în fiecare duminică între orele 8:00 şi 9:30 în Sala Parohială a Bisericii. A urmat apoi Sf. Liturghie arhierească în Biserică, de faţă fiind câteva sute de credincioşi, care au avut privilegiul de a lua parte şi la hirotonia întru preot a Diaconului Cătălin-Florin Soare, hirotonit pentru parohia nou înfiinţată din oraşul St.Pölten. La Sf. Liturghie a slujit şi Pr. Alexander Lapin, duhovnicul militarilor ortodocşi din Austria.
La momentul cuvenit, Părintele Mitropolit a ţinut cuvânt de învăţătură, referindu-se la semnificaţiile pericopei evanghelice din această duminică şi arătând importanţa răbdării în suferintă, a întăririi credinţei în momentele dificile ale vieţii, a apropierii de Dumnezeu mai mult atunci când suntem încercaţi în diferite feluri în drumul nostru spre mântuire. De asemenea, Ierarhul a făcut referire şi la bucuria pe care fiecare ar trebui sa o aibă atunci când vede că semenul său are o realizare, o împlinire, o binecuvântare în viaţa sa şi a îndemnat sa rămânem cât mai departe de invidie şi răutate, de judecarea aproapelui şi de clevetire, sentimente negative care macină inima omului cuprinsă de ele, provocând întristare şi orbire duhovniceasca.
La sfârşitul Sfintei Litughii, răspunzând propunerii Pr. Paroh Nicolae Dura, Înalt Preasfinţia Sa a cinstit cu distincţii şi diplome de vrednicie pe cei care au ajutat şi ajută în mod deosebit această parohie. Astfel, E.S. D-na Silvia Davidoiu, Ambasadorul României la Viena a primit cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei,Ordinul Crucea Sf. Martiri Brâncoveni. Aceeasi distincţie a primit-o şi familia Dipl. Ing. Arhit. Georg Baldass şi Dipl. Ing. Arhit. Mihaela Ionescu, arhitecţii care au proiectat actuala Biserică şi care lucrează şi la proiectul viitoarei Biserici din sectorul 2 al Vienei. Gramata de ctitor cu medalia Sf. Martiri Brâncoveni au primit familia Dipl. Kfm. Niculae şi Irina Tinca, familia Mag. Ioan şi Dipl. Ing. Iulia Buliga şi D-na Prof. Agnesia Ivan, cea care a format şi pregăteste în continuare corul bisericii pentru infrumuseţarea sfintelor slujbe. Gramată de binefăcători au primit membrii Consiliului Parohial.