Invitaţie la tabăra de vară de la Mănăstirea Oaşa, la sfârşitul lunii august

 În perioada 20 – 27 august 2018 Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, prin asociaţia de tineret ATORG, vă invită să participaţi, la Mănăstirea Oaşa, la tabăra Academia Munţilor, având temă principală anul centenar. Întrucât în acest an sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire ce a avut loc la Alba Iulia pe data de 1 decembrie 1918, printre cuvântări se doreşte şi abordarea temei unităţii naţionale ale românilor.

 Tabăra este organizată de către Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, prin Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oaşa. Cu acest prilej vă invităm călduros să petrecem împreună o săptămână minunată la poalele Munților Şureanu într-un spațiu fascinant.

Programul taberei include participarea la slujbele şi activității zilnice ale mănăstirii, discuții libere, drumeții și convorbiri cu părinții viețuitori ai acestei comunități monahale. Grupa de vârstă a participanților este 16-35 ani, iar participarea este gratuită. Dorim ca participarea în această tabără să ne fie spre zidire şi mântuire.

Tinerilor din Germania, Austria şi Luxemburg le-au fost alocate 25 locuri. Masa şi cazarea sunt asigurate de mănăstire, iar singurele costuri sunt transportul – care se va realiza pe cont propriu.

 

Înscriere și detalii:

Părintele Dr. Nicolae Gilla

Email: atorg.parohia.tuebingen@gmail.com

Formular de înscriere: https://docs.google.com/forms/u/0/d/1Q0hUuSIRqU02YM0frYxDanqvjifVAkAcKw5q1bYUSU4/edit?usp=forms_home&ths=true

Data limita de înscrieri: 1 iulie 2018