Viitoare educatoare în Austria descoperind din frumuseţile Ortodoxiei
Pr. Emanuel Nuțu, Viena
În cadrul Colegiului de pregătire a pedagogilor de grădiniţe din Austria, parte a Campusului şcolar catolic ”Mater Salvatoris” din sectorul 7 al Viena, a avut loc un proiect comun în cadrul orelor de religie, prin care viitorii pedagogi de grădiniţe, care vor îndrumă copiii aparţinând mai multor confesiuni creştine, să descopere ceva din învăţăturile şi practica vieţii religiose a acestora.
În acest sens, după o pregătire prealabilă în cadrul orelor de învăţământ religios, studentele împreună cu profesorii lor au dorit să viziteze câte o Biserică creştină, aparţinând confesiunilor prezente în această şcoală, între ele şi Biserica Ortodoxă, prezentă prin studentele ortodoxe şi Pr. Prof. Emanuel Nuţu în această instituţie de învăţământ.
Este deja o practică de câţiva ani, ca în cadrul şcolii să fie organizate şi ore de religie comune, cu scopul bine definit, ca studentele de confesiune romano-catolică, majoritare în clase, să descopere şi învăţătura de credinţă ortodoxă, ele devenind în scurt timp pedagogi în grădiniţe în care sunt înscrişi şi copii ortodocşi. Interesul faţă de frumuseţea Ortodoxiei s-a arătat şi în dorinţa studentelor, dar şi a profesorilor, de a vizita o Biserica Ortodoxă. Am pornit la drum şi ne-am oprit în Simmeringer Hauptstrasse, acolo unde şi-a găsit locul Biserica ortodoxă română din Viena. Studentele ortodoxe au pregătit o scurtă prezentare a Bisericii, dar şi a picturii ortodoxe, de o frumuseţe deosebită şi care a ridicat un interes profund. Au căutat înţelesul picturii, al Iconostasului, al sărbătorilor Mântuitorului Iisus Hristos şi ale Maicii Domnului, a obiectelor de cult, a slujbelor religioase ce se savârşesc în această Biserică şi au plecat cu mulţumire în suflet că au primit ceva din frumuseţea Ortodoxiei şi vor înţelege mai bine părinţii şi copiii ortodocşi cu care vor lucra în viitor în grădiniţele din Austria.
Sursă: pagina Facebook a Parohiei Ortodoxe Române din Viena