Ziua Copilului sărbătorită în Parohia Baden bei Wien

LA 9 iunie 2923 în Parohia Baden bei Wien a fost sărbătorită ziua copilului. În Austria, la sfârșitul lunii iunie, se va termina școala, drept pentru care Părintele Paroh Radu Boscu împreună cu doamna preoteasă Ioana Anamaria au pregătit un moment frumos pentru copii parohiei.

Chiar dacă nici parohia și nici biserica-gazdă unde se slujește nu dispun de un spațiu propriu pentru desfășurarea activităților cu copiii, familia preotului și consiliul parohial au găsito soluție potrivită pentru a puncta aceste momente deosebite.

Doamna preoteasă Ioana Anamaria  a pregătit în amănunt un frumos program pentru copii, iar tinerii parohiei s-au bucurat de împreuna- ședere ascultând pilde din Biblie  și povești cu tâlc. A urmat un concurs de desen la care, alături de copii au dorit să participe părinții și bunicii care i-au însoțit, aceștia mărturisind că doar în acest cadru au reușit să petreacă mai mult timp în activități cu copiii.

După acest frumos moment a urmat o tombolă care a stârnit strigăte de bucurie nu atât prin valoarea premiilor câștigate cât prin frumusețea momentului. S-au legat prietenii, copiii s-au jucat împreună și au cântat.

Toți au câștigat și s-au bucurat spre Slava lui Dumnezeu! Tânărul Alexandru Boșcu a prezentat apoi copiilor lutul, un material care se poate modela foarte ușor, amintind că din mâinile tinerilor copii pot ieși lucru obiecte minunate. Aceștia au primit fiecare lut și au fost lăsăți sa modeleze din ele cruci, un moment inedit pentru întâlnirile organizate cu copiii parohiei. După ce s-a încheiat atelierul de modelaj din lut, lucrările au fost puse la un loc ferit pentru a se rigidiza.

La sfârșitul activităților, părintele paroh a mulțumit doamnei preotese Ioana pentru felul în care a organizat toate activitățile, precum și tinerei voluntare Alina Vesa, care a ajutat la buna desfășurare a evenimentului.

De asemenea, i-a îndemnat pe participanții care se pregătesc de vară să viziteze bisericile și mănăstirile din apropierea localităților unde au bunici în România.

A urmat momentul când toți copii prezenți au primit cadouri din partea parohiei, activitatea încheindu-se cu tort pregătit spre deliciul tuturor.

Pr. Paroh Radu Boșcu