Bucuria colindelor în Parohia Dortmund
Bucuria Postului Naşterii Domnului se datorează în special colindelor care vestesc venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Ea aduce voie bună, aduce binecuvântarea lui Dumnezeu şi întăreşte credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii. Colindele ne amintesc şi de copilăria noastră, de vremea în care eram noi înşine colindători. Aceste simţăminte încercam să le trezim în fiecare an în sufletele credincioşilor prin cântarea colindelor, prin slujbele din această perioadă si prin nevoinţele specifice postului.
În acest an, credincioşii din Dortmund s-au dovedit a fi gazde bune şi au primit două cete de colindători din România care le-au încântat sufletele.
La sfârşit de Noiembrie, între 26-28 ale lunii, ortodocşii români din Dortmund, Düsseldorf si Bonn au trăit această bucurie din plin, prin colindul adus de acasă, din tara, de către un corul Colegiului Tehnic din Târnăveni, judeţul Mureş însoţiţi de părintele Marius Filip, cel care i-a pregătit şi dirijat şi de profesorul lor de Religie Alin Mihăilescu. Pe lângă frumuseţea şi prospeţimea cântării, specifice adolescenţei, tinerii liceeni ne-au încântat şi privirile prin portul popular, în care au venit să colinde. Cântarea lor a fost primită cu bucurie de credincioşii adunaţi să-i asculte şi să cânte în suflete alături de aceşti tineri, cu toţii petrecând o seara minunată, care ne-a adus aminte de ţară şi de frumuseţea Crăciunului din copilărie.
O săptămână mai târziu, de ziua Sfântului ierarh Nicolae, colindul sfânt şi bun a răsunat iar în biserica Sfânta Barbara din Dortmund, prin vocile membrilor Corului Îl Gardellino al Parohiei Înălţarea Domnului din Cluj-Napoca, cor premiat cu locul al treilea la concursul naţional Lăudaţi pe Domnul organizat de Patriarhia Româna în fiecare an la Bucureşti. Urmând tradiţiei iniţiate acum un an de zile, coriştii au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, conduşi de doamna Liliana Cadar-Manoleasa lector univ. dr. în cadrul Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Cântarea frumoasă a făcut ca cei prezenţi la slujbă să aibă parte de o Sfântă Liturghie în strai de sărbătoare. Un alt moment deosebit în cadrul slujbei a fost cântarea imnului Heruvic şi al imnului Ca pe Împăratul tuturor, cântări compuse de tânărul muzician Alexandru Ștefan Murariu, care au fost şi ele premiate la concursul Lăudaţi pe Domnul cu premiul întâi la categoria creaţie. Aceste două imne liturgice au fost scrise în memoria vrednicului de pomenire preot Iosif Cadar, tatăl doamnei dirijor.
În sfârşit a urmat şi momentul mult aşteptat de credincioşi, acela al colindelor. Coriştii au încântat sufletele credincioşilor cu colinde alese şi cu vocile lor minunate. O atmosferă de adevărată şi sfântă sărbătoare, care s-a încheiat cu cântecul Moş Crăciun cu plete dalbe, cântat de către corişti şi de către Sofia Ruja ca solistă, fetiţa cea mare a părintelui paroh, arătând că sufletele lor sunt cuprinse de aceeaşi bucurie şi entuziasm atunci când cântă colinde, ca şi cel al copiilor.
Și fiindcă a fost ziua Sfântului Nicolae, cei mici au primit în dar multe cadouri pregătite de câteva familii din cadrul parohiei.
În încheiere nu putem decât să dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile de sărbătoare şi să mulţumim celor care s-au ostenit în a pregăti aceste minunate momente.
Pr. Dr. Ispas Ruja, Dortmund