Prefață – Calea dragostei dificile (Nürnberg, 11.01.2023)

Prefață a IPS Serafim la volumul de meditații și poeme al IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, intitulat „Calea dragostei dificile”, 2023

De câteva săptămâni, citesc și recitesc aceste meditații-poeme ale mitropolitului Iosif care mă impresionează prin simplitatea și adâncimea gândurilor, inspirate la tot pasul de Cuvântul lui Dumnezeu și al Părinților. Ele sunt ca un balsam pus pe inima profundă, mereu schimbătoare. Expresia „dragostea dificilă” aparține lui Olivier Clément care pe lângă darul teologiei îl avea și pe cel al poeziei. „Scrisul lui Olivier Clément e teologie și e poezie… pentru că este spiritualitate”, zicea Părintele Dumitru Stăniloae. Ucenic al lui Olivier Clement, la Institutul St. Serge, mitropolitul Iosif a învățat de la dascălul său că adevărurile divine se transmit cel mai bine printr-un limbaj poetic care atinge mai ușor inima cititorului. ÎPS Sa are darul unui limbaj simplu și cald care ajută minții să coboare în inimă și să o facă lucrătoare a cuvântului.

Cuvântul, rugăciunea care nu ajung în inimă sunt doar „aramă sunătoare și chimval răsunător”.

Din paginile de față, înțelegem că dragostea adevărată nu este ușor de câștigat pentru că ea presupune renunțarea la propriile orgolii și prejudecăți, golirea de sine pentru ca celălalt, care poate fi chiar vrăjmașul tău, să aibă loc în tine și să te faci una cu el. Lepădarea de sine sau „moartea omului vechi”, cere o luptă  crâncenă de-a lungul vieții pentru a birui egoismul și a câștiga dragostea curată. Dar cât este de greu să mori în fiecare zi ca Apostolul Pavel sau ca sfinții despre care un tropar spune:  „…și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine”. Puțini, extrem de puțini, sunt aceia care se „luptă până la sânge” pentru a se elibera de fantasmele care-i închid într-o lume falsă, imaginară, împiedicându-i să câștige, prin smerenie, adevărata cunoaștere de sine. Iar dacă nu ne smerim de bună voie, Dumnezeu îngăduie să vină asupra noastră consecințele propriilor păcate pentru ca să ne smerim de nevoie. Se întâmplă adeseori ca omul să-și cunoască păcatul și să se smerească numai prin încercările vieții. „Totul este har”, zic Părinții, pentru că „și a vrea și a lucra de la Dumnezeu este”. Aceiași Părinți spun, de asemenea, „dă-ți sângele pentru ca să primești harul”, în sensul că harul este exigent și cere angajarea totală, fără compromisuri, în credință.

Dragostea curată aduce pace și armonie în suflet și între oameni. În fond, tot păcatul, cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, este o lovitura adusă iubirii pentru că el distruge armonia, seamănă îndoială, învrăjbește, dezbină.

Părinții ascetici spun și că „măsura dragostei este măsura rugăciunii”: atât îl iubim pe Dumnezeu și implicit pe semeni, după cât ne rugăm! Să fim convinși că numai rugându-ne mult, inima se dezgheață treptat și devine tot mai sensibilă la prezența harului și la nevoile semenilor.

Meditațiile mitropolitului Iosif ne încurajează să ne ostenim mai mult cu rugăciunea pentru a dobândi dragostea care este „împlinirea legii”.

Mitropolitul Serafim

Nürnberg, 11 ian. 2023

la prăznuirea Sf. Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște