Crucea, podoaba Bisericii (München, 11.09.2022)

Cuvânt rostit de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim la sfințirea „Paraclisului crucilor” de la Centrul bisericesc din München, 11 septembrie 2022.

Preasfințiile Voastre, Preacuvioși și Preacucerinici Părinți, iubiți credincioși,

Îi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem cu ridicarea Centrului nostru bisericesc din München, care are statut de mânăstire, până la faza de finalizare și să sfințim acest „Paraclis al crucilor”. O adevărată minune, gândindu-ne la volumul mare al lucrărilor și la costurile lor! Dacă întârziam cu un an-doi, ne-ar fi prins criza actuală pe care cu greu am fi depășit-o. Nu trebuie să uităm că deși lucrările sunt practic finalizate, ele nu sunt achitate decât în proporție de 60%. În anii care vin, trebuie să întoarcem băncii împrumutul de 3,5 milioane de euro! Dar să nu ne temem căci Dumnezeu va face în continuare minuni cu noi, deschizând multe inimi care să ne ajute.

La acest moment de împlinire, îi mulțumim Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanu care s-a angajat, cu trup și suflet, pentru ridicarea acestui Centru românesc, precum și credincioșilor care au acoperit cu jertfa lor cea mai mare parte a sumei cheltuite până acum. Când o biserică se ridică prin jertfa credincioșilor, aceștia se leagă sufletește de ea mai mult decât dacă ar fi primit-o în dar. Rugăciunea, banii, munca și timpul care s-au investit aici sunt însrise nu numai în cer, ci și în aceste ziduri! Fiecare credincios, de aproape sau de departe, va veni aici cu conștiința că vine la casa sa pentru care a pus și el sufletul și o parte din munca sa. Știm prea bine că nici un lucru bun nu se face fără jertfă. Cu atât mai mult, un lucru atât de plăcut lui Dumnezeu ca acela de a-i zidi Lui-și Casă în care fiii Săi să se adune la rugăciune. Să-i zidești casă lui Dumnezeu! Ce lucru minunat! De aceea fericiți sunt cei care aflând că se zidește o biserică ajută la ridicarea ei! Căci nu se construiesc mereu biserici. N-ai întotdeauna ocazia să contribui la zidirea unei biserici sau mânăstiri. Iar când se zidește o biserică, mai cu seamă aici în Diaspora, unde n-avem decât extrem de puține biserici propri, e bine să sărim cu toții în ajutor.

Iubiți credincioși,

Biserica de aici are ca hram „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Calinic de la Cernica”. Ea are formă de cruce, ca cele mai multe biserici ortodoxe și se sprijină pe acești stâlpi masivi în formă de cruce. La temelia ei s-a pus de asemenea o piatră în formă de cruce, iar pe cupolă se înalță crucea. Crucea este nelipsită de pe Sfântul Altar și de la orice slujbă pe care o săvârșește preotul în biserică și în afara ei. Toate binecuvântările se fac cu semnul sfintei crucii. Nu există casă de creștin care să nu aibe pe un perete o cruce și o icoană. La întretăierea drumurilor, cum este cazul în România, dar și aici în Bavaria, se află adeseori o cruce. Mormintele creștinilor sunt străjuite de câte o cruce. Fiecare putăm o cruce la gât și ne însemnăm mereu cu semnul crucii, când ne rugăm, când mâncăm, când plecăm la drum sau ne întoarcem acasă, în momente de durere și de întristare. Toate acestea să fie doar semne exterioare, fă o semnificație spirituală profundă? Nicidecum! Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că „crucea este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18). Crucea ascunde în ea o putere uimitoare prin care biruim, dacă ne rugăm cu credință din inimă, toate cursele vrăjmașului. Căci crucea este demonilor rană ! Iată ce spune o cântare, numită „Luminânda“ de la Utrenia din zilele de miercuri și vineri, zile închinate Crucii Domnului :

„Crucea este păzitoare a toată lumea. Crucea, podoaba Bisericii, Crucea, biruința celor ce conduc, Crucea, întărirea credincioșilor, Crucea, slava îngerilor și demonilor rană”. Ar fi bine să repetăm această „Luminândă“ cât mai des pentru ca să ni se întipărească în minte și în inimă: Crucea este păzitoare a toată lumea, Crucea, podoaba Bisericii. Crucea, întărirea credincioșilor, Crucea, diavolilor rană! Ce adevăr profund și mântuitor!

Puterea crucii vine de la Mântuitorul Iisus Hristos care a primit de bună voie, din iubire nesfârșită față de noi oamenii, să fie răstignit pe cruce. Și fiindcă Dumnezeu a mântuit lumea prin cruce, înseamnă că ea, crucea, are un rol fundamental în viața omului care vrea să se mântuiască. Să fim conștienți că nu există mântuire fără cruce ! „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie“ (Matei 9, 23). Mântuitorul ne cheamă să ne purtăm crucea în fiecare zi, cu dragoste, fără cârtire, cu conștiința că suferim pentru păcatele noastre. Mântuitorul a suferit toată viața Sa și a murit pentru păcatele oamenilor, nu pentru păcatele Sale, căci a fost singurul om fără de păcat. Noi suferim pentru păcatele noastre. Iar când conștientizăm prin darul lui Dumnezeu că suferim pentru păcatele noastre, ne purtăm crucea cu dragoste, oricât de grea ar fi. Nu cârtim, nu judecăm, nu dăm vina pe alții, ci ne recunoaștem păcatele și acceptăm crucea suferințelor și necazurilor de pe urma lor. Atunci Dumnezeu Însuși este alături de noi, ne dă curaj și putere în purtarea crucea de zi cu zi, de-a lungul vieții întregi, până la moarte. Căci purtarea crucii nu încetează până la mormânt. Ce taină este crucea! Cine înțelege taina crucii, acela este cu adevărat înțelept, adică îl cunoaște pe Dumnezeu. De aceea Părinții Bisericii spun că singurul teolog cu adevărat este cel ce înțelege taina crucii! Crucea însăși este teolog, pentru că numai crucea ni-L descoperă pe Dumnezeu așa precum El este (cf. I Ioan 3, 2), nu așa cum ni-L imaginăm, de multe ori, noi. Proorocul Isaia Il descrie pe Mesia, pe Mântuitorul lumii în aceste cuvinte: „Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței…, disprețuit și nebăgat în seamă. Dar El a luat asupra Sa durerile noastre și cu suferințele noastre s-a împovărat…, a fost străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre… și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat“ (Isaia 53, 3-5). Apostolii Domnului au fost cei dintâi care l-au urmat pe Domnul și apoi ceata nenumărată a mucenicilor, a călugărilor și a credincioșilor simpli până astăzi și cât va fi lumea, care și-au sfințit viața și s-au mântuit prin purtarea fără câtitire a crucii. De la Sfântul Apostol Pavel avem mărturii cutremurătoare dintre care amintesc doar câteva pentru a ne încuraja:

  • Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume“ (Galateni 6, 14)
  • „Îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic“ (I Corinteni 9, 27).
  • Mor în fiecare zi“ (I Corinteni 15, 31).
  • „Cei ce sunt ai lui Hristos și-au răstignit trupul împreună cu patimile și poftele.” (Galateni 5, 24)

Astăzi oamenii, cum spune cineva,  își răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile și cu poftele, ci prin patimi și prin pofte!

Iubiți credincioși,

În purtarea crucii de fiecare zi, nimic nu ne ajută mai mult ca rugăciunea: rugăciunea făcută cu smerenie și cu conștiința nevredniciei: acasă, la biserică, în timpul lucrului sau călătoriei. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, zicând : „Faceți în toată vremea tot felul de rugăciuni și de cereri…“ (Efeseni 6, 18). Să repetăm deci mereu în inimă rugăciuni scurte ca : Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul, Doamne iartă-mă, Doamne ai milă de copii, Doamne îmblânzește pe cei ce mă urăsc.  În viața noastră, nimic nu-i mai prețios ca rugăciunea care ne mângâie în boli și suferințe, ne scoate din necazuri și ne ajută să ne ferim de păcate sau să ne despătimim dacă o patimă a pus stăpânire pe noi. Pe lângă aceste rugăciuni scurte de peste zi, ar trebui să avem și un mic program de rugăciune pe care să-l respectăm cu strictețe, cum ne îndeamnă toți Părinții, între care-l amintesc aici pe Părintele Teofil de la Mânăstirea Sâmbăta, fostul duhovnic al Preasfințitului Sofian. Să citim, pe cât posibil, zilnic, rugăciunile de dimineață și de seară, Paraclisul Maicii Domnului, câțiva Psalmi și un capitol din Noul Testament. Și mai ales să nu lipsim duminica de la Sfânta Liturghie ! 

Știm cu toții că niciodată nu ne rugăm mai bine, adică din adâncul inimii, ca atunci când suntem împresurați de necazuri și greutăți sau când suntem încercați de o boală grea. Numai când suferim, ne dăm seama de neputința noastră ontologică, ne smerim cu adevărat și ne rugăm din toată inima. De aceea să nu ne pierdem niciodată răbdarea și curajul în purtarea crucii suferințelor și necazurilor, ci să ne înmulțim rugăciunea și să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu „care toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El“ (Romani 8, 28).

Mitropolitul Serafim,   

München, 11 septembrie 2022