Cu prilejul unei aniversări: doi ierarhi cu „un suflet în două trupuri” (Nürnberg, 01.10.2021)

Articol publicat în revista „Apostolia”, nr. 163/oct. 2021, cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la ridicarea în rangul de Mitropolit a ÎPS Iosif și de la hirotonia întru episcop a PS Siluan

Mă bucur de inițiativa redacției revistei Apostolia de a dedica numărul pe octombrie celor două evenimente care au avut loc în urmă cu 20 de ani: hirotonia întru episcop a Preasfințitului Sulan și ridicarea la treapta de mitropolit a Înaltpreasfințitului Iosif, doi ierarhi despre care se poate spune, ca și despre Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul, că sunt „un suflet în două trupuri”. Amândoi au studiat între 1989 și 1993 teologia la Sibiu, apoi și-au continuat formarea teologică la Institutul St. Serge din Paris. Amândoi s-au format în duhul mânăstirii de la Essex, fondată de Sfântul Cuvios Sofronie, al cărui ucenic, Părintele Rafael Noica, le este până astăzi duhovnic. În acest duh al unei Ortodoxii vii și misionare, purificată de scoriile istorice care au fosilizat-o în multe privințe, lucrează cei doi ierarhi într-o diasporă românească tot mai numeroasă, diseminată în marea diasporă creștină a Occidentului. Căci creștinismul a devenit aproape pretutindeni o diasporă, datorită secularizării galopante care amenință întreaga lume creștină.

În lumea descreștinată de astăzi, mărturia ortodoxă, ca de altfel a tuturor celorlalți creștini, trebuie să fie mărturia smerită a unor comunități, ca niște mici insule în care oamenii își găsesc salvarea; salvarea din multele încercări și nevoi care vin asupra lor datorită îndepărtării de Dumnezeu, dar și salvarea lor în veșnicie. De când lumea, oamenii s-au apropiat de Dumnezeu și s-au rugat, mai ales, datorită greutăților și necazurilor vieții în care au simțit ajutorul Lui. Iar făcând experiența ajutorului primit, au putut merge mai departe, la  înțelegerea rostului superior al vieții, care nu se limitează la lumea aceasta. Exemplul micilor comunități creștine care trăiesc intens credința a fost întotdeauna fundamental pentru răspândirea ei. Și aceasta pentru că exemplul este molipsitor! Când vezi pe cineva că întrupează în viața sa iubirea și smerenia lui Hristos, nu poți rămâne indiferent. „Priviți-i cât de mult se iubesc; să le urmăm exemplul”, spuneau păgânii despre primii creștini.

Cei doi ierarhi au reușit să formeze în acești 20 de ani sute de comunități ortodoxe românești, dar și câteva comunități ortodoxe de francezi, italieni sau englezi din țările care țin de jurisdicția lor canonică. Semnul unei Ortodoxii care nu se închide într-un ghetou național, ci se deschide spre universal. Dimensiunea supranațională a Ortodoxiei, pe care o trăim mai cu seamă în diaspora, este chemarea lui Dumnezeu de a da mărturia Bisericii nedespărțite din primul mileniu de viață creștină. Ortodoxia este atrăgătoare prin mistica ei – exprimată în cultul Bisericii, în icoana care-l interpelează pe omul modern, saturat de imagini banale – și prin asceza ei care ne dă libertatea duhului, ferindu-ne de împătimirea față de trup și față de lume. Ortodoxia este umană, adică pe potriva firii omului, răspunzând totodată celor mai intime și profunde căutări ale sale. În acest sens, Părintele Rafael spune: „Ortodoxia este firea omului”, desigur firea bună, creată de Dumnezeu, la care trebuie să ne întoarcem, prin rugăciune și asceză, dacă vrem să fim cu adevărat liberi.

Parohiile și mânăstirile înființate de cei doi ierarhi poartă duhul acestora. Ele se străduiesc să fie în primul rând comunități euharistice prin participarea activă și responsabilă la Taina Trupului și Sângelui Domnului, care îi ajută pe credincioși să crească împreună în iubirea lui Hristos pentru a-și dobândi treptat o „inimă compătimitoare” (Sf. Isaac Sirul), plină de milă față de semeni și față de întreaga creație. Iar inima compătimitoare îl angajează pe credincios la „Liturghia de după Liturghie”, adică la Liturghia în familie și la locul de muncă, dar mai ales la Liturghia pe Altarul semenului aflat în suferințe și nevoi.

Slujirea neobosită la Altarul Bisericii și la Altarul semenului este o caracteristică a celor doi ierarhi. Amândoi și-au început slujirea ca oarecând Apostolii în condiții extrem de sărăcăcioase, fără să aibă nici măcar unde să-și plece capul. Dar tocmai acest duh al sărăciei, pe care și l-au păstrat până acum – chiar dacă între timp, Dumnezeu i-a binecuvântat cu centre eparhiale necesare pentru o misiune mai vastă – i-a ajutat să îmbogățească pe mulți și să fie pildă și încurajare pentru sutele de preoți care și-au început slujirea, la fel, în comunități care nu posedau nimic. Simplitatea vieții și naturalețea relațiilor cu semenii, începând cu preoții, îi face pe cei doi ierarhi să fie iubiți de toți.

Dacă acum 20 de ani, unora li se părea că sunt prea tineri pentru slujirea într-o treaptă atât de înaltă care presupune multă experiență, acum toți recunosc darul lui Dumnezeu Care i-a învățat pe măsura gândului lor bun și a angajării de a sluji în modul cel mai dezinteresat Biserica.

Înaltpreasfințitul Iosif a reușit în scurt timp să organizeze o Mitropolie cu trei eparhii sufragane, cu structuri suple care să nu înece duhul în administrație, să înființeze „Centrul de studii și cercetare Dumitru Stăniloae” care desfășoară o lucrare amplă de cea mai înaltă calitate profesională, pentru continua formare a preoților și a credincioșlor, să organizeze, la nivel de Mitropolie, tabere anuale de tineri și copii, în diferite mânăstiri din România și multe alte activități educative și sociale în cadrul parohiilor. La rândul său, Preasfințitul Siluan s-a dovedit a fi unul dintre cei mai activi ierarhi din Diaspora românească cu un spirit de organizare exceptional care l-a ajutat să înființeze peste 300 de parohii și câteva mânăstiri în Italia, foarte active pe plan educațional și social. Adunările eparhiale în Italia sunt adevărate evenimente ecleziale!

Cei doi ierarhi s-au remarcat și prin procurarea sau construcția a zeci de biserici pentru parohiile lor, atât de necesare pentru buna desfășurare a misiunii sacramentale și misionare a Bisericii.

Ca unul care, prin darul lui Domnului, am avut o oarecare influență asupra vieții celor doi ierarhi, mă bucur de tot ceea ce Dumnezeu a  împlinit prin ei în diaspora noastră europeană și mă rog să fie păziți mai departe în același duh de simplitate și naturalețe prin care vor câștiga tot mai mulți oameni pentru Dumnezeu.

+Mitropolitul Serafim