Cuvânt de binecuvântare (Nürnberg, 20.11.2022)

Cuvânt introductiv la vol. Pr. Prof. Nicolae Dura, Dr. Ioan Dorin Rus, dedicat biografiilor a 360 de personalități românești.

Traducând în limba română după izvoare grecești și slavonești „Viața și petrecerea Sfinților“ (4 volume), învățatul și smeritul mitropolit Dosoftei al Moldovei (1624-1693), scria: „Dară tocma și din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și vădzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț și Rafail de Agapia, i-am sărutat și svintele moștii“. A trebuit să treacă aproape 300 de ani de la această constatare durereroasă a Sfântului Dosoftei până când Biserica Ortodoxă Română a început cercetarea cu de-amănuntul a vieții unor mari nevoitori români, inclusiv a lui însuși, pe care i-a trecut în rândul sfinților. Astfel calendarul și sinaxarul nostru s-au îmbogățit cu peste 125 de sfinți, din toate zonele Țării, pe care credincioșii îi cinstesc cu atât mai mult cu cât au răsărit din neamul lor. Biserica lui Hristos este în primul rând o Biserică locală, care se întrupează într-un popor și într-o cultură pe care o inspiră și transfigurează prin lucrarea harului.

Așa precum poporul român nu este lipsit de sfinți, tot astfel nu este lipsit nici de mari personalități care au făurit și îmbogățit cultura sa de-a lungul istoriei. În cartea de față, Părintele Profesor Nicolae Dura împreună cu D-l Dr. Ioan Dorin Rus prezintă biografia a 360 de români: teologi și slujitori ai Bisericii, medici, juriști și oameni politici, oameni de cultură, ingineri, oameni de știință etc. care, fie au studiat la Viena, fie au profesat aici în diferite domenii, în perioada anilor 1683-1918, făcând cinste Bisericii și Neamului Românesc. Este o lucrare excepțională, de pionerat, care așteaptă continuarea și extinderea ei pe plan național privind marile personalități românești din trecutul nostru.

Un popor trăiește prin sfinții și personalitățile care i-au marcat istoria și cultura. Pe sfinții și oamenii mari ai neamului trebuie să-i purtăm mereu în inimile noatre căci astfel crește în noi sentimentul că aparținem unui popor cu nimic mai prejos decât alte popoare, că moștenim valori religioase și culturale pe care suntem chemați să le transmitem mai departe urmașilor noștri. Pentru noi românii care trăim în Diaspora este extrem de important să ne păstrăm identitatea de neam și de credință care ne definesc ființa. Nimeni nu se poate rupe de neamul și credința în care s-a născut decât cu prețul mutilării ontologice și al unor mari suferințe. De fapt, nimeni nu pretinde aceasta. Dimpotrivă, lumea din jurul nostru așteaptă să ne comportăm în modul cel mai natural, să ne integrăm în societatea în care trăim fără să știrbim întru nimic identitatea profundă de neam și de credință. Este adevărat că nici o persoană și nici un neam nu-și pot fi suficiente. Persoana și neamul se îmbogățesc prin deschiderea spre celelalte persoane și spre celelalte neamuri. În virtutea unității ontologice a neamului omenesc, toți au nevoie de toți. Mai mult, fiecare om poartă o responsabilitate universală, fiecare este responsabil pentru toți și pentru tot ce există.

Credința creștină, în expresia ei răsăriteană, ortodoxă, pe care a primit-o încă din începuturile istoriei sale, a făcut din poporul român un popor pașnic, tolerant și iubitor de străini. România este o țară creștină prin excelență. În 1992, la numai doi ani de la căderea dictaturii comuniste atee, populația Țării s-a declarat creștină în proporție de 97%, din care ortodocșii reprezintă 86, 7%. Doar 0, 05% din români s-au declarat atei! Ortodoxia este cunoscută în lume prin spiritualitatea ei care se adresează inimii, căci în inima omului se concentrează ca într-un focar întreaga sa ființă cu toate puterile (energiile) fizice și psihice care o străbat. Tot în inimă este prezent Dumnezeu prin harul primit la botez. Spiritualitatea ortodoxă este prin excelență o cultură a inimii. Fără a-și cultiva inima, omul se desfigurează, cade sub natura sa și suferă datorită neîmplinii rostului pentru care a fost creat, acela de a fi ca Dumnezeu în iubire. „Ne-ai făcut pentru Tine Doamne și neliniștit este sufletul meu în mine până nu se va odihni întru Tine“, exclamă Fericitul Augustin, iar Nichifor Crainic spune că singura durere este aceea de a nu fi sfânt. Căci „sfințenia este împlinirea umanului“! Cred că Dumnezeu ne-a împrăștiat pe noi ortodocșii (nu numai români, ci și greci, ruși, sârbi, bulgari, georgieni, antiohieni) peste tot în Occidentul rațional și rece tocmai pentru ca să transmitem căldura inimii, dobândită prin rugăciune și asceză. Această chemare a lui Dumnezeu o putem împlini numai în măsura în care, conștienți de valorile credinței ortodoxe, ne adunăm laolaltă și constituim parohii vii, adevărate oaze de comuniune frățească: „Priviți-i cum se iubesc! Să le urmăm exemplul“!

Dacă ne limităm doar la Viena, românii ortodocși au aici trei parohii cu biserici proprii obținute prin construire, cea de pe Simmeringen, a Părintelui Nicolae Dura și cea de pe Bruno Marek Alee, a Părintelui Emanuel Nuțu sau prin cumpărare, cea de pe Pouthongasse a Părintelui Ioan Moga, toate deosebit de active pe plan liturgic, catehetic, cultural și național.

Având în jurul nostru atâta nor de mărturii, de sfinți și de personalități din toate domeniile vieții sociale, sentimentul inferiorității de care mulți români, mai cu seamă din Diaspora, sunt stăpâniți nu se justifică. Dimpotrivă, Dumnezeu ne cheamă să arătăm lumii virtuțile cu care ne-a înzestrat.  

Aducem mulțumiri Preacucernicului Părinte Profesor Nicolae Dura, paroh la Viena din 1993 și D-lui Dr. Ioan Dorin Rus, cercetător istoric la Graz, pentru osteneala alcătuirii biografiilor celor 360 de personalități prezentate aici și chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor celor care le vor consulta cu interes.

+Mitropolitul Serafim         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Apucat-am în dzâlele noastre părinț nalț la bunătăț și-n podvig, și plecaț la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani. Și Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneț, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râșca, arhiepiscopul acel svânt și minunat, Inochentie de Pobrata și Istatie!“

 

Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela“.

Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română „Viața și petrecerea sfinților“, în patru volume (Mitr. Dosoftei, Vieţile Sfinţilor, Iaşi, 1686, vol. IV, fila 152).