Despre părintele Iosif Trifa, poetul Traian Dorz și asociația „Oastea Domnului”, la Centrul mitropolitan

În a doua săptămână a Postului Mare, la Centrul Mitropolitan din Nürnberg a avut loc o dublă prezentare, în limbile română și germană, a vieții și activității părintelui Iosif Trifa și poetului Traian Dorz, precum și a activității asociației „Oastea Domnului”, la care au luat parte credincioși ortodocși români din capitala Franconiei și reprezentanți ai altor culte creștine din oraș.

 Prezentarea se înscrie în acțiunile dedicate anului 2017 – „An comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, precum și în manifestările dedicate jubileului Reformei în Germania.

Cu această ocazie, joi 9 martie, cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, în cadrul întâlnirii bilunare „Religii pentru pace” din care fac parte reprezentanți ai diferitelor culte creștine din Nürnberg, a avut loc în sala de festivități a Centrului Mitropolitan o prezentare în limba germană a vieții părintelui Iosif Trifa (1888-1938), inițiatorul și mișcării de reînnoire ortodoxă „Oastea Domnului”. Deși prezentarea s-a numărat în seria intitulată „Reformă în religii”, în expunerea sa părintele Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei, a explicat că atât asociația „Oastea Domnului”, cât și părintele Iosif Trifa și urmașii săi nu s-au identificat în niciun fel cu o reformă în sensul occidental al cuvântului, ci au contribuit la reînnoirea vieții creștinilor ortodocși din România – în special în ceea ce privește morala autentic creștină – și au conștientizat pe mulți români despre importanța trăirii Evangheliei Domnului în întregimea sa, așa cum afirma părintele Iosif în 1937: „Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut și trăiește sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu este altceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune, o frățietate evanghelică, cu gândul precis de a trăi mai intens învățăturile Bibliei și ale Bisericii. Ne trudim să ieșim doar din comunul vietii, să creștem în Domnul pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenție dogmatică sau canonică, nu avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea Domnului nici nu a vrut, nici nu vrea să facă reguli peste sau contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască cu toata ființa regulile existente ale Bisericii”.

Vineri, 10 martie, la Centrul Mitropolitan  a urmat o proiecție de film în limba română dedicată vieții părintelui Iosif Trifa și activității „Oastei Domnului” de la începuturi și până astăzi. Prezentarea a fost continuată de un cuvânt al Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, adresat credincioșilor prezenți în număr mare, despre poetul Traian Dorz (1914-1989), unul dintre conducătorii Oastei Domnului în timpul prigoanelor comuniste și care, în urma suferințelor arestării și deportării, nu a încetat să propovăduiască Evanghelia Domnului Hristos în poezii, scrieri și cuvântări și să îndemne la o viață curată în Biserică și nu în afara ei.

Așa cum sublinia Înaltpreasfinția Sa citând din scrierile lui Traian Dorz, în închisoare acesta a ajuns să înțeleagă taina suferinței: „În lucrarea cea tainică și sfântă a lui Dumnezeu, noi nu suntem singuratici, ci uniți ca niște mădulare în trup, după cum este scris: sunteți mădulare unii altora… Și după cum în trup există un echilibru fără de care n-ar fi cu putință viața, tot așa în Tainicul Trup al lui Hristos, care este Biserica Lui cea Vie, este nevoie să fie și să se păstreze mereu un astfel de echilibru. Dacă unele mădulare sunt mai slabe, altele trebuie să fie mai tari. Dacă unele sunt mai bolnave, trebuie ca altele să fie mai sănătoase. Dacă unele sunt mai ușurate, altele trebuie să fie mai împovărate. Când un umăr nu vrea să poarte nici o povară, trebuie ca umărul celălalt să poarte două. Dacă unii păcătuiesc, trebuie ca alții să ispășească… De aceea trebuie să fie suferință în unii, pentru că sunt păcate în alții. Când pe o parte a cântarului se pune o greutate, trebuie neapărat ca pe cealaltă parte să se pună contrarul ei, care s-o ridice. De aceea, când unii prea râd, trebuie ca alții să prea plângă. Când unii se îmbuibă, trebuie ca alții să postească. Dacă unii nu se roagă nici ziua, trebuie ca alții să se roage și noaptea. Când unii nu fac nimic pentru Domnul, alții trebuie să facă totul. Când unii nu se înfrânează de la nimic, trebuie ca alții să se înfrâneze de la toate”.