Înaltpreasfinţitul Teodosie al Tomisului a vizitat Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vineri, 5 aprilie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vizitat parohia ortodoxă română „Sfântul Apostol Andrei” din oraşul bavarez Würzburg. În mijlocul unui sobor de 14 slujitori şi în prezenţa a mai multe sute de credincioşi ortodocşi români veniţi nu numai din Würzburg, ci şi din alte oraşe, Înaltpreasfinţia Sa a slujit Taina Sfântului Maslu şi a rostit Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi alte rugăciuni de dezlegare. Ierarhul a insistat să îi miruiască personal pe toţi cei prezenţi. Răspunsurile liturgice au fost date de către preoţii Florian Popa, Corneliu Chivu, arhidiaconul Ionuţ Boancheş şi Alexandru Petrişor, cu toţii membri ai Coralei „Armonia” din Constanţa. În încheierea slujbei, aceştia au susţinut un concert cu piese specifice perioadei Triodului şi cântări anticipând bucuria pascală.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a explorat sensurile teologice ale Tainei Sfântului Maslu, insistând asupra milostivirii iubitoare a lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru a ne vindeca de rănile păcatului. Ierarhul tomitan i-a încurajat pe creştinii prezenţi la slujbă să îşi asume lupta cu ispitele diavolului şi să îşi lucreze întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţa, luând aminte la exemplul Jertfei de pe Cruce a Domnului, dar şi la acela a Cuvioasei Maria Egipteanca, care s-a luptat cu ispitele tot atâţia ani cât stăruise în păcat. Participarea cu vrednicie la Sfânta Liturghie înseamnă actualizarea Jertfei mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi. Între altele, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a afirmat: „Dragostea este începutul mântuirii noastre şi finalul ei. Dar la dragostea cea din final ne duce răbdarea”. Puterea de a purta cu răbdare toate străduinţele creştineşti o primim însă tot de la Dumnezeu. În îndemnul său final, ierarhul tomitan a spus: „Să nu abandonăm niciun gând bun din câte ne vin de la Dumnezeu. Tot ceea ce gândim bun şi am învăţat din Sfânta Evanghelie, din cuvintele duhovnicilor noştri – să ţinem în permanenţă, şi atunci vom fi cu Dumnezeu şi în veacul de acum şi în veacul viitor”.

La slujbă a asistat şi domnul Gheorghe – Florin Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care a adresat un cuvânt de salut creştin celor prezenţi şi a făcut cunoscute modalităţile prin care statul român sprijină activitatea comunităţilor româneşti aflate în afara graniţelor ţării.

Părintele protosinghel Ghelasie Păcurar, parohul-gazdă, a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale Părintelui Arhiepiscop Teodosie pentru vizită şi arhiereştile binecuvântări. Cuvioşia Sa a mulţumit Părintelui Patriarh Daniel pentru înalta binecuvântare acordată vizitei, aceasta reprezentând o expresie a grijii pastorale constante a Preafericirii Sale pentru românii ortodocşi aflaţi în afara graniţelor. Părintele Ghelasie Păcurar a mai amintit de poposirea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae cu ocazia hramului parohiei din anul 2023, eveniment devenit posibil graţie binecuvântării acordate de Preafericitul Părinte Patriarh. De mai mulţi ani, Parohia ortodoxă română „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg desfăşoară activităţi filantropice în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului. Legătura sufletească dintre Arhiepiscopia Tomisului şi Parohia din Würzburg stă sub patronajul Apostolului Românilor. Ea a fost iniţiată de un grup de credincioşi ortodocşi constănţeni încadraţi în parohia bavareză, care şi-au dorit să vină în ajutorul creştinilor nevoiaşi din eparhia de la malul Mării Negre.

Pr. Dr. Alexandru Roşu