Pastorală Crăciun 2003

Pace şi bunăvoire între oameni

„Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14)

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Pe icoanele care reprezintă Naşterea Domnului apar întotdeauna, pe lângă personajele centrale: Pruncul Iisus, Maica Domnului, Dreptul Iosif, şi îngerii, despre care Sf. Evanghelie ne spune că s-au arătat păstorilor care-şi păşteau turmele în preajma peşterii din Betleem şi le-au vestit minunea Naşterii Mântuitorului lumii cu cuvintele: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că în cetatea lui David vi S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11). Dacă Maica Domnului se minunează de naşterea mai presus de fire, căci a născut fără dureri şi fără să-şi piardă fecioria, iar Dreptul Iosif este îngândurat pentru că nu înţelege minunea, îngerii, coborând deasupra peşterii, îi aduc laudă lui Dumnezeu cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Aşadar, Dumnezeu se face om pentru ca pe pământ să domnească pacea şi între oameni bunăvoirea. Pacea şi bunăvoirea între oameni sunt, deci, darurile Crăciunului – însă ca orice dar care vine de la Dumnezeu şi darul păcii şi al bunăvoirii între oameni, trebuie primite prin credinţă şi cu efortul de a alunga din sufletul nostru pricinile care duc la tulburare, la ceartă şi la război. Mântuitorul spune că: „din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoţii, mărturii mincinoase şi defăimări” (Matei 15, 19).

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Dumnezeu a venit în lume tocmai pentru ca să surpe vrăjmăşia dintre oameni, să-i împace mai întâi cu El, care este izvorul păcii şi să-i împace întreolaltă. Pacea dintre oameni este condiţionată de pacea cu Dumnezeu. A avea pace cu Dumnezeu înseamnă a trăi potrivit voii Sale sfinte, adică a împlini poruncile Lui care culminează cu iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel care Mă iubeşte” (Ioan 14, 21). Iar „dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte fratele, pe care-l vede, nu-l poate iubi pe Dumnezeu pe care nu-l vede” (I Ioan 4, 20). Şi totuşi, cât de greu este să iubim pe semenii noştri, mai ales pe cei care ne supără sau ne fac răul! Căci şi pe aceştia trebuie să-i iubim, dacă vrem să avem conştiinţa împăcată. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44).

Greutatea de a-i iubi pe semenii noştri, până şi pe cei ce ne urăsc, vine din faptul că inima noastră este stăpânită de iubirea exagerată de sine şi de alte patimi care se luptă în noi şi ne tulbură echilibrul sufletesc. Când omul este plin de sine, când urmăreşte numai interesul propriu sau numai plăcerea sa, el iese din comuniunea de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii săi şi se adânceşte într-o lume imaginară, falsă, care nu-i poate da decât iluzia fericirii şi bunăstării.

Iată, însă, că Dumnezeu coboară în inima noastră rece, ca oarecând în peştera Betleemului, ca să ne-o încălzească şi s-o sensibilizeze pentru o relaţie normală cu El şi cu semenii noştri. Sigur, coborârea lui Dumnezeu în inimă întâmpină dificultăţi din partea noastră. Ca şi locuitorii din Betleem, care n-au primit pe Maica Domnului în casa lor, tot aşa şi cei mai mulţi dintre noi nu avem loc în inimă şi pentru Dumnezeu, pentru că suntem prinşi prea mult cu grijile vieţii acesteia. Dar Dumnezeu nu încetează să bată la poarta inimii noastre până când îi vom deschide şi-L vom primi ca pe oaspetele cel mai drag. Atunci vom înţelege totul altfel, atunci ne vom da seama de rătăcirea în care am trăit ani de zile, poate o viaţă întreagă, atunci viaţa ni se va lumina, căci îşi găseşte adevăratul sens, care nu-i altul decât iubirea lui Dumnezeu şi iubirea semenilor noştri. Dar, cine iubeşte cu adevărat, acela şi suferă. Suferă pentru că iubirea lui nu-i înţeleasă şi nu-i primită de semenii săi. Ca şi Dumnezeu, care suferă pentru că nu-I primim iubirea. Atunci să nu iubim, pentru ca să nu suferim? Nicidecum! Pentru să suferinţa care vine din iubirea curată este împreunată cu nădejdea că într-o zi ea va birui, adică va fi înţeleasă, chiar dacă se va întâmpla aceasta numai după moartea noastră. Căci iubirea este mai tare decât moartea (Romani 8, 23), ea lucrează şi după moartea noastră. Moartea Mântuitorului pe cruce a lăsat impresia celei mai mari înfrângeri, de care s-au bucurat toţi duşmanii Săi. Iată, însă, că iubirea a ieşit din mormânt şi lucrează în lume până la sfârşitul veacurilor. Tot aşa şi iubirea Maicii Domnului, a sfinţilor şi a noastră a tuturor lucrează tainic şi după moartea noastră. Numai să iubim cu adevărat! Căci iubind, nu pierdem nimic. Dimpotrivă, numai când facem răul, atunci pierdem. Chiar dacă iubind, vom părea în ochii semenilor slabi, această slăbiciune este mai tare decât tăria celor mai puternici. Cel ce iubeşte îi cucereşte pe oameni tocmai prin blândeţea sa, prin îndelunga sa răbdare, prin iertarea sa, prin faptul că nu se angajează în polemică pentru a-şi dovedi dreptatea sau adevărul său, ci-L lasă pe Dumnezeu să lucreze pentru el. Omul iubitor are inima plină de pacea care vine de la Duhul Sfânt şi această pace se transmite şi semenilor săi. „Câştigă-ţi pacea inimii, zice Sf. Serafim de Sarov, şi mii de oameni în jurul tău se vor mântui”, adică se vor împărtăşi şi ei de pacea ta.

Dar cum să ajungem la această iubire şi la această pace mântuitoare? Numai prin rugăciune multă şi prin post, prin spovedanie şi împărtăşirea deasă cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Căci Hristos este pacea noastră şi tot El este iubirea Tatălui în noi. Fără Hristos nu putem face nimic (Ioan 15, 5), de aceea trebuie să ne silim să-L primim pe Hristos în sufletul şi în inima noastră, rugându-ne mai mult şi încercând să mergem pe urmele Lui, adică să luăm exemplul vieţii Lui. Să ne întrebăm în fiecare ceas, în fiecare împrejurare: Oare ce-ar face Hristos, dacă ar fi acum în locul meu? Sigur, Hristos nu s-ar certa, nu ar minţi, nu ar fura, nu ar face nici un rău, ci, dimpotrivă, ar ierta, ar tăcea, s-ar ruga Tatălui pentru vrăjmaşii Săi… Numai urmându-L pe Hristos şi numai cu Hristos în sufletele noastre va fi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire!

 

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Anul pe care-l încheiem, Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu vizita P.F. Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care la invitaţia noastră şi a Eminenţei Sale, Cardinal Friedrich Wetter de München şi Freising a venit în Germania şi a sfinţit, în sobor de 12 ierarhi, pe P.S. Sofian Braşoveanul, Episcopul vicar al Mitropoliei noastre. Vizita P.F. Sale a avut ecouri dintre cele mai frumoase în toate mediile germane.

Tot în anul 2003, Parohia din Viena şi-a terminat construcţia bisericii, iar de Sf. Paşti am slujit împreună cu P.C.Pr. paroh Dr. Nicolae Dura în noua biserică. De asemenea, Parohia din Offenbach am Main (paroh P.C.Pr. Ştefan Anghel) şi-a cumpărat o mare proprietate cu clădire şi hală care poate fi transformată în biserică. Tot astfel şi Parohia de la Stuttgart (paroh P.C.Pr.Dr. Mihai Bratu) şi-a cumpărat o frumoasă biserică, iar la Nürnberg (paroh P.C.Pr. Teofil Herineanu) am construit o sală de întâlniri cu o capacitate de cca. 150 locuri. La Salzgitter (paroh P.C.Pr.Dr. Vasile Florea), Parohia şi-a construit o clopotniţă la intrarea în biserică, iar la Malmö-Suedia (paroh P.C.Pr.Drd. Mihai Radu), biserica Parohiei se împodobeşte cu pictură. Dar nici una din aceste realizări nu este desăvârşită, în sensul că toate aceste parohii au datorii mari sau lucrări care le stau în faţă. Şi alte parohii din Mitropolie fac eforturi pentru procurarea de biserici proprii. De aceea, Vă rugăm pe toţi să Vă angajaţi la susţinerea P.C. Părinţi pentru împlinirea acestui deziderat de a avea loc propriu de cult în fiecare parohie. Astfel pregătim viitorul pentru copiii noştri şi pentru răspândirea spiritualităţii Ortodoxe, de care are atâta nevoie lumea de astăzi.

Punându-vă la inimă aceste sfaturi duhovniceşti, cu nădejdea că le veţi urma fiecare după putere, vă binecuvintez pe toţi în numele Domnului, care s-a născut astăzi în peştera Betleemului şi vă urez să petreceţi Sfintele Sărbători cu bucurie, iar Anul Nou să fie pentru fiecare o nouă treaptă pe calea împlinirilor în familie şi în societate.

 

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru, de tot binele doritor şi rugător către Domnul Cel născut în Peştera Betleemului,

† S E R A F I M

Arhiepiscop şi Mitropolit