Preasfințitul Episcop Gherasim Putneanul, un ierarh rugător și smerit (Nürnberg, 2.02.2024)

Mă bucur ca la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Preasfințitului Gherasim și la 20 de ani de la trecerea sa în veșnicie să aduc și eu un cuvânt de laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru acest ierarh rugător și smerit.

L-am cunoscut încă pe când era stareț la Putna cu prilejul pelerinajelor pe care le făceam deseori la mânăstirile din Moldova, fie individul, fie însoțind grupuri de credincioși de la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. M-am bucurat de tot traseul lui de slujire arhierească: la Arad, unde a întărit Ortodoxia în această parte de țară confruntată cu prozelitismul sectar, la Buzău, unde a fost însărcinat cu problemele stiliștilor din Moldova și în Bucovina unde l-a ajuta pe Înaltpreasfințitul Pimen în reînființata Arhiepiscopie a Sucevei. Peste tot unde a slujit, ca stareț și ca arhiereu, s-a făcut pildă de rugăciune, de blândețe și de smerenie. Crescut în atmosfera mânăstirilor, Preasfințitul Gherasim a învățat de tânăr muzica liturgică și rânduiala Sfintelor Taine și Laudelor bisericești, la care ținea foarte mult. Nu-i scăpa nici cel mai mic amănunt din tipicul sfintelor slujbe și îndemna pe preoți să-l respecte întocmai. El știa că podoaba Bisericii sunt slujbele ei care săvârșite cu evlavie și după toată buna rânduială ajută la interiorizarea rugăciunii și mișcă inima credincioșilor ca să le trăiască cu bucurie. O slujbă care nu este interiorizată pentru că se săvârșește superficial și din inerție, nu coboară în inimă și obosește repede. Occidentalii care au îmbrățișat Ortodoxia s-au convertit, nu atât pentru teologia ei, cât, mai ales, pentru frumusețea cultului, acolo unde slujbele se săvârșesc cu evlavie și după toată rânduiala. Acestea sunt, mai cu seamă, parohiile rusești. Trebuie să recunoaștem că Biserica Rusă este o Biserică liturgică prin excelență! Ortodoxia cucerește tocmai prin mistica ei exprimată în cultul Bisericii, despre care cineva spunea că este „expresia cea mai înaltă a culturii umane”! Într’adevăr, nici o creație umană nu cultivă sufletul omului ca și cultul Bisericii, cu rugăciuni și cântări  de o frumusețe și de o adâncime mistică inegalabile, care înalță și sfințește pe tot omul care participă cu credință și evlavie.

Monah desăvârșit, Preasfințitul Gherasim ținea foarte mult și la pravila călugărească pe care o împlinea cu strictețe. El era convins că nu poți trăi și iubi slujbele Bisericii dacă nu te rogi și acasă, ca și cu rugăciunea de toată vremea și în tot locul, pentru ca ea să devină, cu ajutorul harului, respirația sufletului. Acesta este de fapt specificul „paisianismului”, acestă mișcare de reînoire a vieții duhovnicești, ințiată și promovată de Sfântul Paisie de la mânăstirea Neamț: împletirea rugăciunii personale de toată vremea cu rugăciunea Bisericii pentru ca aceasta să câștige în calitate. Căci nu te poți ruga în biserică cu atenția concentrată la rugăciune și cântare dacă nu ai experiența rugăciunii personale de toată vremea.

Preasfințitul Gerasim a  fost, de asemenea, chip de bunătate și de blândețe. La aceste virtuți a ajuns tocmai pentru că s-a rugat mult. Pe chipul lui se oglindea lucrarea harului din inima sa care l-a făcut după chipul Domnului: „blând și smerit cu inima“. Nimic nu cucerește pe semeni ca blândețea și smerenia care ne fac iertători și îndelung răbdători. Nu cred că cineva l-a văzut pe Preasfințitul Gherasim agitat sufletește, vorbind pe un ton apăsat, deși ca episcop trebuia să mustre și să certe pe cei neascultători.

Îl pomenesc mereu la Sf. Altar, dar îl și chem să se roage pentru mine, încredințat fiind că a aflat har înaintea lui Dumnezeu ca să se roage pentru cei care-i cer ajutorul.

Vlădica Gherasim, roagă-te pentru mine, păcătosul!

Mitropolitul Serafim

Nürnberg, la Praznicul Întâmpinării Domnului, 2024.