Sărbătoarea Centenarului în Parohia „Nașterea Domnului” din München
Centenarul Marii Uniri a fost serbat la München, duminică, 2 decembrie 2018, în Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului“. După Sfânta Liturghie, copiii Școlii parohiale și corul „Armonia“ au prezentat un program artistic dedicat Zilei Naționale. Festivitățile s-au încheiat cu o agapă oferită de către parohie tuturor celor prezenți.
Duminica de 2 decembrie 2018 a fost una de dublă sărbătoare pentru Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din München. Pe lângă Ziua Învierii, a fost sărbătorită și „Ziua învierii neamului românesc”. Sărbătoarea a început cu săvârșirea Sf. Liturghii de către pr. paroh dr. Alexandru Nan, protopop al Bavariei și preotul pensionar dr. Mircea Basarab, fondator al parohiei. La sfârșitul Sf. Liturghii cei doi preoți au citit „rugăciunile Unirii”, care au fost rostite la Alba Iulia pe data de 1 decembrie.
Plecând de la otpustul special, rostit de către episcopul Ioan Papp de Arad, locțiitor al mitropolitului Transilvaniei, la sfârșitul Sf. Liturghii din biserica Maier I din Alba Iulia: „Cel ce a înviat din morți și a înviat astăzi și neamul nostru românesc, Hristos adevăratul Dumnezeu”, pr. Alexandru Nan a făcut o scurtă prezentare a istoriei românilor, începând cu Mihai Viteazul, realizatorul primei uniri în anul 1600. În cuvântul său, părintele Alexandru s-a referit și la conferințele organizate în parohie în anul centenar, amintind și de conferința vrednicului de pomenire părinte Nicolae Bordașiu din data de 6 iulie 2018, care a relatat, cu amănunte, participarea românilor din zona Bihorului (satul Săbolciu) la Marea Adunare de Alba-Iulia, unde tatăl părintelui Nicolae, învățătorul (mai târziu preotul) Gheorghe Bordașiu „a dat primul Amin”, alături de pr. Malița și de episcopul Miron Cristea al Caransebeșului (viitorul patriarh).
După descrierea amănunțită a părintelui Alexandru, despre felul în care s-au desfășurat evenimentele pe data de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, domnul consul Dorin Popa a adresat credincioșilor un cuvânt de apreciere și de felicitare din partea Consulatului General al României la München.
A urmat apoi un scurt program dedicat Zilei Naționale, prezentat de către copiii Școlii parohiale (de Română), care au interpretat mai multe cântece patriotice și poezii, sub îndrumarea doamnelor profesoare Camelia Stoica și Luminița Orha.
După programul copiilor, bucuria și emoțiile au ajuns la punctul culminant, prin programul de cântece patriotice susținut de corul „Armonia” al parohiei, dirijat de către teologul Ciprian Munteanu.
La finalul programului, toți cei prezenți au cântat, cu însuflețire, alături de membrii corului, imnul național: „Deșteaptă-te române“. Ziua s-a încheiat cu o agapă oferită de către parohie tuturor celor prezenți, unde, de asemenea, au fost interpretate cântece patriotice din toate provinciile României.
A consemnat pr. prot.dr. Alexandru Nan