Sf. Fecioară Maria, Biserica și Creația (Katowice, 15.11.2017)

 Prelegere susținută la cea de-a 37-a Întâlnire Internațională a Episcopilor apropiați Mișcării Focolare  “Împreună mărturisim – împreună mergem înainte”, Katowice (Polonia), 14–18 noiembrie 2017

 Încă din anul 1994, când am venit în Germania ca Mitropolit al românilor ortodocşi din Europa Centrală şi de Nord, am remarcat că Maica Domnului este reprezentată adeseori în Bisericile Catolice nu numai prin statui sau basoreliefuri, ci şi prin icoane în care Fecioara Maria acoperă cu veşmântul ei, ca o maică iubitoare, mulţime de popor: clerici, capete încoronate, nobili şi credincioşi de rând, precum şi creaţia întreagă. Această reprezentare, numită în germană „Schutzmantel Mariä” sau „Schutzmantelmadonna”, este cunoscută şi în Biserica Ortodoxă.

 Istoria sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului

 Credincioşii ortodocşi sărbătoresc în ziua de 1 Octombrie „Acoperământul Maicii Domnului” (în slavonă „Pokrov”, iar in greceşte „Maphorion/Omophorion”). Sărbătoarea se referă la un eveniment petrecut în secolul X, la Constantinopol, când oraşul a fost asediat de triburi slave. Un contemporan, şi anume, Sfântul Andrei, supranumit „cel nebun pentru Hristos” († 946), în timpul unei slujbe în biserica Vlaherne din capitala imperiului, a văzut-o pe Maica Domnului ieşind din altar în lacrimi, întinzându-şi acoperământul peste credincioşii prezenţi la rugăciune.  Există numeroase imnuri închinate acestei sărbători, iar multe biserici poartă hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. În franceză, icoana Acoperământului Maici Domnului poartă numele de „Vierge de la Miséricorde”. Acest atribut al Maicii Domnului arată mila ei nesfârşită faţă de omenirea suferindă. În agonie, pe cruce, Mântuitorul încredinţează pe Maica Sa ucenicului iubit: „Femeie, iată fiul tău”, iar lui Ioan îi spune: „Iată mama ta” (Ioan 19, 26 – 27). Astfel Maica Domnului devine şi Maica tuturor celor ce cred în Fiul său, pe care-i ocroteşte cu veşmântul ei.

 Maica Domnului şi Biserica

 În Tradiţia Ortodoxă, Maica Domnului este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai preamărită decât Serafimii”, cum spune cel mai popular imn bisericesc dedicat ei. „Supra cinstirea Maicii Domnului”, adică cinstirea ei mai presus decât a sfinţilor şi chiar a Puterilor cereşti se datorează faptului că ea a acceptat să fie instrumentul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii prin întruparea Fiului Său. Totuşi Biserica Ortodoxă nu numeşte pe Maica Domnului „co-mântuitoare”, alături de Fiul ei. La Buna Vestire, Fecioara Maria rosteşte, în numele întregii omeniri doritoare de mântuire, acel „Fiat”, care a permis întruparea Fiului lui Dumnezeu. Aşa cum i-a vestit de către Arhanghelul Gabriel, Maria va naşte pe „Fiul Celui Preaînalt” (Luca 1,32). Ea este conştientă de alegerea sa ca instrument în mâinile Domnului şi nu se opune planului Său. Când Maria merge în vizită la Elisabeta, rudenia sa, aceasta o salută cu cuvintele „de unde mie cinstea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu”, iar Maria profeţeşte că „de acum mă vor fericii toate neamurile” (Luca 1, 43, 48). Pe baza acestui text biblic, Sinodul 3 ecumenic din 431 o numeşte pe Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Preamărindu-o ca Născătoare de Dumnezeu, Biserica recunoaşte că Cel ce s-a născut din ea n-a fost un simplu om, ci Dumnezeu Însuşi Care a acceptat să devină om. Subiectul Celui născut din Fecioara Maria nu este un subiect uman, ci un subiect divin: Fiul lui Dumnezeu sau Persoana a doua a Sfintei Treimi. Sinodul 4 ecumenic (452), îl declară pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind o persoană în două firi. Persoana este cea a Cuvântului sau Logosului Cel mai înainte de veci, iar cele două firi sau naturi sunt firea omenească şi firea dumnezeiască. Credinţa că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat reprezintă fundamentul credinţei creştine.

 Pentru că L-a purtat în pântece şi a dat viaţă pământească Mântuitorului lumii, Întemeietorul şi Capul Bisericii, Maica Domnului este privită şi ca simbol al Bisericii, iar Biserica recapitulează întreaga creaţie. De aceea Maica Domnului este numită într-o rugăciune „mai cuprinzătoare decât cerurile”, tocmai pentru că L-a purtat în pântecele ei pe Făcătorul cerului şi al pământului.

 Maica Domnului în rugăciunea Bisericii  

 Biserica Ortodoxă face o distincţie clară între adorare şi venerare sau cinstire. Numai lui Dumnezeu I se cuvine adorare; sfinţii, în frunte cu Maica Domnului sunt doar veneraţi sau cinstiţi. Venerarea sau cinstirea sfinţilor se îndreaptă în fond tot spre Dumnezeu Care i-a sfinţit. „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”!

  Maica Domnului şi Sfinţii nu sunt mijlocitori prin rugăciunile lor către Dumnezeu cum  este Iisus Hristos, „singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”. Sfinţii ne ajută prin rugăciunea lor să ne îndreptăm viaţa pe calea mântuirii, urmând exemplul lor de iubire şi de slujire a semenilor.

  În cultul Bisericii Ortodoxe există o mulţime de rugăciuni şi imnuri închinate Maicii Domnului. Nu există canon de rugăciune sau ectenie care să nu cuprindă şi o invocare a Maicii Domnului. În evlavia credincioşilor ortodocşi,  Rozariul din Biserica Catolica îşi are corespondentul în „Acatistul Bunei Vestiri” sau în „Paraclisul Maicii Domnului”.

 Toate rugăciunile şi imnurile închinate Maicii Domnului preamăresc locul unic pe care ea îl ocupă în istoria mântuirii, precum şi virtuţile celei „pline de dar” (Luca 1, 28): fecioria şi maternitatea, ascultarea şi smerenia, mila faţă de cei aflaţi în necaz şi strâmtorare. Totodată credincioşii o roagă pe Maica Domnului să mijlocească pe lângă Fiul ei, ca şi la nunta din Cana Galilei, pentru împlinirea cererilor lor.

 Călugării o cinstesc în mod special pe Maica Domnului ca arhimodel al monahismului.  În iconografie, Maica Domnului apare aproape exclusiv în legătură cu Mântuitorul Hristos (fie purtându-L în brațe, fie alături de El, ca în tripticul Deisis).  Foarte multe biserici sunt puse sub ocrotirea Maicii Domnului. Cele mai multe pelerinaje se fac la mânăstiri care au hramul o sărbătoare închinată Maicii Domnului, îndeosebi „Adormirea Maicii Domnului”.  În Tradiţia rusească sunt numeroase sărbători mici, în legătură cu diferite reprezentări iconografice ale Maicii Domnului: Maica Domnului din Vladimir, Maica Domnului din Cazan etc. Este greu de crezut că există casă de creştini ortodocși în care să nu existe o icoană a Maicii Domnului.

 Maica Domnului şi lumea/creaţia

 Mântuitorul Iisus Hristos a recapitulat în firea Sa omenească întreaga umanitate şi întreaga creaţie. El este „omul universal” sau „Adam total”, cum Îl numesc Părinţii Bisericii. El a restaurat în Sine totul. Totul trăieşte în El şi prin El.  El nu este separat de nimeni şi de nimic. Cei ce se unesc cu Hristos prin credinţă şi rugăciune, şi, mai ales, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, devin asemenea Lui, Persoane care depăşind egoismul, recapitulează în ele, întocmai ca şi Hristos, întreaga umanitate şi întreaga creaţie. Există o diferenţă radicală între individ şi persoană. Individul este închis în el însuşi, egoist, separat de ceilalţi. În contrast cu individul, persoana este deschisă, cuprinde în sine pe toţi şi tot ce există. Persoana nu este separată de nimeni şi de nimic. Totul trăieşte în ea. Teologia ortodoxă vorbeşte aici de îndumnezeire. Omul ca persoană devine asemenea lui Dumnezeu, nu prin natură, ci prin har.

 Maica Domnului, prin misterul petrecut în ea la Buna Vestire, când Fiul lui Dumnezeu s-a sălăşluit în pântecele ei, a devenit prima persoană umană îndumnezeită. Ea recapitulează în sine, ca şi Hristos, toată omenirea şi toată creaţia.

 Toţi suntem chemaţi la îndumnezeire, prin depăşirea, cu ajutorul harului, dar prin strădanie personală, a stării de individ egoist care nu caută decât ale sale şi uită de semenii săi, şi realizarea ca persoane în tot mai deplină comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.

 Încheiere

 În încheiere aş dori să redau una din cele mai frumoase rugăciuni din cultul ortodox închinată Maicii Domnului:

 „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu. Cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii. Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pre tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.  

+ Mitropolitul Serafim