Pastorația și cateheza tinerilor – datorie ecumenică pentru viitor (Eisenach, 19.02.2024)

Cuvânt rostit de Mitropolitul Serafim în cadrul celei de-a 16-a sesiuni de dialog teologic între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania (EKD), având ca temă:„Cateheza şi pastoraţia tinerilor ca misiune ecumenică de viitor”.

Dragi frați și surori întru Domnul,

Mai întâi, aș dori să vă transmit salutul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu a cărui binecuvântare delegația română participă la această  a 16-a rundă de Dialog teologic bilateral între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania. Preafericirea Sa apreciază ca foarte pozitive rezultatele de până acum ale Dialogului nostru și se bucură ca el să continue și în viitor cu tot atâta succes. Cred că nimic nu-i mai necesar ca dialogul între oameni, între națiuni, între confesiuni, între religii. Omul este creat de Dumnezeu ca ființă socială, dialogală și nu se poate împlini decât prin dialogul cu ceilalți, prin relația cu ei. Toți depindem unii de alții, toți ne împlinim unii prin alții.

Ne bucurăm deci să fim iarăși împreună după o vreme de încercare pentru omenire provocată de virusul Covid-19.

Tema noastră de dialog este deosebit de frumoasă și de o actualitate acută. Copiii și tinerii sunt nu numai viitorul Bisericii, al parohiilor noastre, ci și prezentul, pentru că viitorul se clădește pe prezent. Nu putem avea viitor fără prezent. Tinerii de azi sunt credincioșii de mâine ai Bisericii. Toți constatăm cu durere că la vârsta pubertății, aproape toți tinerii părăsesc Biserica, se îndepărtează de Dumnezeu, se revoltă împotriva a tot ceea ce este tradițional. Influențați de societatea descreștinată, tinerii vor să fie cu totul independenți, să-și creeze viața după alte principii decât cele tradiționale, verificate de-a lungul veacurilor. Idealurile lor sunt altele decât ale generațiilor trecute, bazate pe credința și morala creștină. Acestea li se par depășite, chiar retrograde, care le-ar îngrădi libertatea și fericirea. Fenomenul este general în societatea modernă, bazată pe individualism, pe câștig și hedonism.

Ce poate face Biserica pentru a-i ajuta pe tineri să rămână în ea? Cred că este necesar înainte de toate ca tinerii să fie primiți cu dragoste în sânul comunității parohiale, să se țină seamă de părerile lor, să fie ascultați și încurajați să se implice în viața parohiei. Încurajați de asemenea să-și pună în valoare libertatea și capacitățile proprii prin desfășurarea a diferite activități, chiar catehetice, cu o minimă îndrumare din partea preotului.

Cateheza tradițională, în biserică și în școală, se dovedește a fi insuficientă pentru a-i apropia pe tineri de Biserică. Aceștia au nevoie de altceva decât de transmiterea unor cunoștințe de ordin teoretic. Profesorul meu de teologie morală, Olivier Clement, ne spunea că creștinismul nu este o religie ca celelalte religii, fiecare cu regulile ei, cu canoanele ei. Creștinismul nu este o religie, ci criza tuturor religiilor. El este viață, viața cea nouă descoperită în Iisus Hristos: Calea, Adevărul  și Viața. Or viața nu este teorie sau sumă de adevăruri abstracte pe care le învățăm ca pe orice alte cunoștințe. Din păcate, teologia noastră, inclusiv cateheza, atât cât este, sunt profund marcate de metode scolastice: ele transmit cunoștințe, dar nu viață! Pentru a-i atrage pe credincioși, cu deosebire pe tineri, parohiile trebuie să fie oaze de pace și împărtășire de viață, locuri unde credincioșii se pot interioriza, își pot găsi liniștea și pacea inimii.

Catehizarea copiilor și a tinerilor începe în familie. Părinții credincioși știu mai bine ca oricine să transmită credința copiilor, rugându-se împreună cu ei, acasă și la biserică și învățându-i primele elemente de credință. După 50 de ani de pastorație, pot spune că părinții care-și aduc copiii regulat la biserică, împărtășindu-i cu Sf. Taine, aceștia chiar dacă trec prin crizele specifice vârstei și se depărtează o vreme de Biserică, mai târziu, revin la credință. Sămânța semănată în ei de mici aduce după ani roade. Dar dacă nu li s-a semănat nimic, ce poate să răsară! Am observat, de asemenea, de-a lungul vieții că mulți credincioși, de toate vârstele se întorc la Biserică după ani de rătăcire pentru că sunt încercați de diferite boli sau necazuri. În aceste situații dureroase, mulți își dau seama că au nevoie de ajutorul lui.

Dumnezeu pe care-l caută în Biserică. Este o pedagogie divină faptul că Dumnezeu îngăduie să vină asupra noastră boli și încercări, drept consecințe ale păcatelor, pentru ca să ne dăm seama de neputința noastră ontologică și de nevoia de a ne întoarce la El. Ca teologi, ca slujitori ai Domnului suntem chemați să-i încurajăm pe cei ce suferă și să le explicăm că suferința nu este pedeapsă de la Dumnezeu, ci de cele mai multe ori consecința păcatului.

Cu aceste gânduri, vă îmbrățișez pe toți în Hristos Domnul nostru și mă rog ca El să binecuvânteze lucrările noastre.

Mitropolitul Serafim

Eisenach, 19 febr. 2024